Gheorghe Lazăr, teolog, filosof, inginer, şi-a împlinit vocaţia de ctitor al învăţământului românesc, fiind unul dintre întemeietorii culturii române moderne.
S-a născut la Avrig, la 5 iunie 1779 (după alte surse, 9 ianuarie 1782).
Gheorghe Lazăr (Eustratie), al şaselea copil al ţăranilor Maria şi Gheorghe Lăzăroaie, a învăţat la Şcoala Normală din Avrig. A studiat la Liceul piarist din Cluj (1799-1801) şi la cel din Sibiu (1801/1802), a făcut filosofia şi dreptul la Cluj (1802-1806).
Cu o bursă oferită de Consistoriul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu, din 1806 tânărul Gheorghe face studii de Teologie şi Filosofie la Universitatea din Viena (în particular, studii de Drept, Medicină, Matematică şi Inginerie).
Cursurile audiate îi vor asigura o pregătire enciclopedică, în spirit iluminist. Intenţia de a se dedica unei cariere ecleziastice, prin încercare din 1809 de a urma şi Academia Teologică Ortodoxă din Carlowitz, îi este zădărnicită de mitropolitul sârb Ştefan Stratimirovici, a cărui adversitate faţă de liberalismul apusean a lui Lazăr, nu excludea intuirea exactă a vocaţiei acestuia mai curând pentru învăţământ şi cultură.
În 1810-1811, Gheorghe Lazăr era din nou la Viena, unde traduce anumite cărţi în limba română. Reîntors în Transilvania, la 15 martie 1811, şi-a început activitatea ca profesor la ‘şcoala de preoţie’ de la Sibiu, la care a funcţionat cu o întrerupere – din toamna anului 1811, până în toamna anului 1812.
A fost profesor particular în Braşov (1815-1816).
Mutarea la București
În 1816 ajunge la Bucureşti, unde se va împlini rolul său predestinat, de întemeiere şi dezvoltare a învăţământului naţional. În 1818 a deschis cursurile primei şcoli superioare româneşti în incinta Mănăstirii Sfântul Sava.Într-o „Înştiinţare. De toată cinstea vrednică tinerime” (1818), Lazăr expune un program de studii în patru trepte, cea superioară incluzând dreptul şi filosofia, iar teologia studiindu-se separat. Dând prioritate unor discipline ca limba română, matematica, istoria naţională, introdusă prima dată ca obiect de studiu, Lazăr desfăşoară un program de învăţământ complet şi realist, care răspunde cerinţelor societăţii, aici au fost formaţi primii ingineri hotarnici.
Promovarea proiectului Gheorghe Lazăr în favoarea limbii, a culturii şi a învăţământului românesc a avut atunci sorţi de izbândă.
„Momentul psihologic din viaţa lui Gheorghe Lazăr, în care înfiinţarea şcolii naţionale din Bucureşti îi incendia fiinţa întreagă, ca un rug din flăcările căruia simţea că se vor alege cărările viitorului pentru neamul său, coincidea cu momentul psihologic al colectivităţii româneşti sătulă de umilinţă şi asuprire.
În slujba marelui său crez îşi puse cu devotament neobişnuita inteligenţă, bogatele cunoştinţe ce-şi însuşise de-a lungul a două decenii, iar sinceritatea simţirii sale de vizionar acţiona asupra sufletelor tinere de toată starea din Bucureşti, ca un uriaş magnet împotriva împotriva căruia nicio reţinere nu mai era posibilă„. („Gheorghe Lazăr; 1782-1823”). Frecvent este ajutat de Eufrosin Poteca, I. Erdeli, Petrache Poenaru şi, din 1819, de fostul său elev I. Heliade-Rădulescu. Sentimente sale patriotice îl apropie de mişcarea revoluţionară de la 1821 şi de Tudor Vladimirescu, pe care îl cunoscuse prin episcopul Ilarion al Argeşului.
Lazăr a fost unul dintre primii adepţi, la noi, ai filosofiei lui Immanuel Kant, după care a redactat cursuri de filosofie, logică şi metafizică, pierdute însă.
Printre lucrările teologice şi moral-educative traduse din germană în perioada vieneză, astăzi pierdute, s-au aflat: „Învăţătura ortodoxă” a arhiepiscopul Platon Levşin din Tver, lucrarea lui J. H. Campe „Învăţături morale ale lui Gottlieb Ehrenweich pentru băieţi”, precum şi povestiri populare şi romantice.
Lazăr a mai compilat, la Viena şi Sibiu în 1815, o serie de manuale didactice: „Compendiu de geografia Transilvaniei” şi „Gramatica româno-germană”. La Bucureşti pregătise în 1822 cursuri de matematică, după Chr. Wolff şi după manuale germane, interesante pentru fixarea unei terminologii de specialitate incipiente.
A murit la 17 septembrie 1823.
În fiecare an, la 5 iunie, data naşterii lui Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern, este sărbătorită Ziua Învăţătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007.
