Veşti bune pentru românii din Vestul ţării! Primul oraș din România care aderă la Acordul privind Orașele Verzi este Cluj-Napoca, şi are în agendă mai multe proiecte de amploare.
Pentru următorii doi ani, autoritățile locale și-au stabilit obiective ambițioase, în special pentru a reduce poluarea, și pentru a îmbunătăți calitatea vieții.
„Direcţia este clară, ca oraşul să fie redat oamenilor şi mai puţin maşinilor, iar deplasarea să se realizeze cu o alternativă a maşinilor, metrou, tren metropolitan, transport în comun cu autobuze, să îţi facă plăcere să munceşti, să înveţi, să îţi întemeiezi o familie, să te distrezi şi din care să nu mai pleci,” a declarat primarul din Cluj Napoca, Emil Boc.
Acordul privind „oraşele verzi” este o acţiune a oraşelor europene, care se angajează să ocrotească mediul înconjurător. Municipiul Cluj-Napoca a făcut un deja un prim pas: Strada Smart.
Strada Smart
Conform directorului Direcţiei de dezvoltare locală Primăria Cluj-Napoca, Ovidiu Câmpean, se vor face o serie de schimbări revoluţionare.
CITEŞTE ŞI: Comisia Europeană propune introducerea „adeverinței electronice verde” pentru Covid-19
„Încărcarea telefonului mobil cu USB, luminatul este cu tehnologie LED care poate fi controlată de pe telefonul mobil. Avem staţii de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice şi staţii de încărcare pt maşini electrice,” a declarat Câmpean.
Autorităţile locale îşi propun ca în următorii doi ani fiecare cartier din oraş să aibă o stradă Smart.
Autobuze fără şofer
Pe străzile din Cluj-Napoca urmează să circule şi autobuze fără şofer.
Autobuzele autonome, care au o capacitate de transport de 12 persoane, au fost introduse până acum în alte oraşe din Europa, ca Viena sau Paris. Preţul acestor autobuze va fi de 5.6 milioane de euro.
Lucrările pentru amenajarea noilor parcuri au început încă din luna ianuarie. Primăria Cluj-Napoca are în plan ca anul acesta să amenajeze peste 160 de hectare de spaţii verzi noi, iar alte 30 deja existente să fie extinse.
Mai mult, pentru reducerea poluării, urmează să fie instalate în oraş mai multe sisteme de purificare a aerului, sub forma unor panouri cu muşchi verzi.
În total, investiţiile care vor începe anul acesta în tehnologii regenerabile şi verzi, vor fi de peste 100 de milioane de euro , bani proveniţi şi din fonduri europene.
Cetățeanul TV