duminică, noiembrie 24, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăUniversitatea Națională de Apărare „Carol I”, pepiniera de șefi militari din sectorul...

Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, pepiniera de șefi militari din sectorul 5

-

Universitatea Națională de Apărare „Carol I” este cunoscută nu numai în sectorul 5, acolo unde, din punct de vedere al amplasării se află, ci și în întreaga țară.

Pe de o parte, pe celebrul platou din fața Universității au avut și au loc multe festivități dedicate diverselor sărbători naționale, festivități care erau și încă mai sunt transmise de diversele posturi de televiziune. Iar pe de altă parte, sute, mii de studenți ai UNAp. vin din întreaga țară. “West Point-ul românesc”, așa cum mai este denumită universitatea militară românească, pregătește viitorii șefi militari ai diverselor categorii de arme ale Armatei Țării.

Universitatea Națională de Apărare, instituție venerabilă

Pe 8 august 1889 Regele Carol I semnează Înaltul Decret Regal nr. 2073 prin care: „Art. 1. Se înființează pe lângă Marele Stat Major o Școală Superioară de Resbel, destinată a forma ofițeri de stat major”. Înaltul Decret a fost contrasemnat de către ministrul de război, generalul Gheorghe Manu. Înaltul decret cuprindea condițiile de admitere, lista cursurilor în cei doi ani de studii etc. Pe 4 noiembrie 1889 este pus în vigoare „Regulamentul Școalei Superioare de Resbel”, care este primul document de organizare și funcționare a instituției. Pe 5 noiembrie are loc deschiderea oficială a cursurilor Școlii Superioare de Război, în prezența prim-ministrului Gheorghe Manu (fostul ministru de război), a generalului Ștefan Fălcoianu, șeful Marelui Stat Major, inițiatorul și organizatorul noii instituții de învățământ superior a Armatei, a generalilor Alexandru Cernat și Eraclie Arion.

„Munca învinge”

Universitatea Națională de Apărare

Înființată de către generalul Fălcoianu (FOTO), Universitatea a fost a şasea școală de stat major din Europa, alături de cele din Berlin, Viena, Paris, Torino şi Bruxelles.

“Munca  stăruitoare învinge întotdeauna!” Acesta este motto-ul care a stat la baza educării şi pregătirii a unui număr foarte mare de ofiţeri din toate categoriile de forţe armate, de la înfiinţare şi până în prezent.

În octombrie 1891 iese prima promoție de absolvenți ai Școlii Superioare de Război din București. În 1895 este adoptată „Legea asupra serviciului de stat-major”, prin care se preciza că Școala Superioară de Război este singura sursă din care se pot recruta ofițerii de stat major (Art. 4).

Universitatea Națională de Apărare, „Promoția de aur”

Promoția a 21-a (1909 – 1911), supranumită „de aur”, este cea mai numeroasă (33 ofițeri – elevi), după 20 de ani de activitate a Școlii Superioare de Război. Colegi de promoție sunt viitori generali: Ion Antonescu, Nicolae Bolintineanu, Petre Cănciulescu, Constantin Cepleanu, Gheorghe I. Florescu, Alexandru Gorski, Mihail Hristescu, Constantin Ilasievici, Nicolae Mihăilescu, Ioan Sichitiu, Florea Țenescu ș.a.

Generalul Ion Antonescu, comandant al Școlii

Universitatea Națională de Apărare

Deceniul 1929 – 1939 este unul dintre cele mai rodnice în activitatea Școlii Superioare de Război. Printre comandanții acestei perioade se numără generalii Ion Antonescu, Paul Teodorescu, Ilie Șteflea, Alexandru Ioanițiu. Procesul de învățământ este reorganizat pe baze moderne. Se dă în funcțiune localul din Șoseaua Panduri – Cotroceni.

Pe 16 august 1937 se toarnă primul metru cub de beton armat la fundația noului local din șoseaua Pandurilor – Cotroceni. Arhitectul noii clădiri este prof. univ. Duiliu Marcu iar constructor antrepriza “Inginer Emil Prager”.

„Școală de generali”

Totalul absolvenților Școlii Superioare de Război, în perioada 1889-1939, este de 1592 de ofițeri. Dintre aceștia, 323 au dobândit gradul de general. În perioada 1919-1939 au absolvit studii militare în străinătate 57 de ofițeri români (49 la Paris, 8 la Torino). În aceeași perioadă, un număr de 5 ofițeri străini, cehi și polonezi, au absolvit Școala. Ofițerii –absolvenți ai Școlii Superioare de Război au scris în perioada 1889-1939 un număr de 3270 de lucrări, pentru răspândirea științei militare în rândul oștirii: 309 lucrări de istorie militară, 258 de tactica infanteriei, 196 de tactica artileriei etc.

Eroi pentru eliberarea Basarabiei

În marele război din 1941 – 1945, mulți dintre profesorii și ofițerii-elevi ai Școlii Superioare de Război au căzut pe Câmpul de Onoare: 3 generali – foști comandanți: Alexandru Ioanițiu (m. 17.11.1941), Cristu Cantuniari (m. 01.10.1942), Alexandru Pastia (m. 21.11.1942), 9 căpitani din promoția a 48-a (anul 2 de studii) în Basarabia, 2 căpitani și un locotenent din promoția a 49-a, un căpitan din promoția a 50-a.

Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5

Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 are rolul de a identifica și aborda nevoile culturale ale comunității reprezentate, de a susține proiecte, manifestări și activități culturale locale și de a fi, în general, un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.

Promovarea interacțiunii culturale între grupuri diferite provenind atât din interiorul, dar mai ales din exteriorul comunității în vederea susținerii toleranței culturale, a dialogului și a solidarității, dar și a asigurării permisibilității comunicative între diferitele medii socio-culturale, țintind spre dizolvarea problemelor etnice și sociale prin cultivarea spiritului civic;

Protejarea și susținerea libertății de creație, înțeleasă ca drept la exprimare artistică (materializarea într-o formă artistică a unei opinii/poziționări față de anumite lucruri/fapte/acțiuni), în conformitate cu art. 33 al Constituției României și a normelor internaționale, pentru perfecționarea și formarea tinerilor în domeniile artistice și asigurarea performanței în creativitate, cultură și educație, dar și pentru validarea expresivității artistice și dezvoltarea culturală și artistică multivalentă;

Susținerea accesului liber și a oportunităților egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participarii la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.

CITEȘTE ȘI Biserica „Sf. Ilie-Gorgani”, monument reprezentativ de artă bisericească din sectorul 5

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...