Una dintre dorințele lui Helmuth Duckadam legate de moartea sa a fost ca el să fie incinerat, lucru stabilit printr-un document la notar.
CITEŞTE ŞI: A murit legendarul Helmut Duckadam. „Eroul de la Sevilla” avea 65 de ani
Cei care doresc să-i aducă lui Helmuth Duckadam un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți, 3 decembrie, începând cu orele 14:00.
Helmut Duckadam va fi incinerat
Astfel, Alexandra Duckadam, soția sa, îi va respecta dorința, a transmis aceasta prin intermediul lui Radu Naum, moderatorul emisiunii Fotbal Club de la Digi Sport.
Va fi incinerat
Fostul mare portar va fi incinerat miercuri, doar în prezența familiei și apropiaților, care au cerut respectarea intimității acestui moment dureros. „A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat să treacă, dar, din păcate, zbuciumul lui s-a oprit azi 02.12.2024. Toți cei care doresc să-i aducă lui Helmut Duckadam un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți, 3 decembrie, începând cu orele 14:00.
În aceste momente grele, vă rog să ne respectați durerea și dreptul la intimitate”, a transmis Alexandra Duckadam, soția eroului de la Sevilla.
Cetățeanul TV