Un tren Regio al CFR Călători a rămas fără locomotivă timp de o oră și jumătate, după ce aceasta a fost luată pentru a tracta până la Craiova un tren Interregio Internațional.
Pasagerii au fost lăsați, joi dimineață, în halta Măldăeni, din județul Teleorman, timp de 94 de minute, potrivit digi24.ro.
Incidentul s-a produs după ce locomotiva trenului internațional IR 72 Traianus, care circula pe ruta București – Timișoara – Budapesta, s-a defectat. În tren erau 350 de pasageri, dintre care 150 de copii care mergeau în tabără școlară la Drobeta Turnu Severin. Operatorul feroviar a folosit locomotiva trenului R-E 9902, care venea de la Târgu Jiu și se deplasa spre București.
”Trenul și–a reluat circulația în condiții de siguranță, cu un alt mijloc de remorcare, după realizarea tuturor procedurilor aferente unei astfel de situații (acțiuni de manevră, detașare/atașare, proba frânei etc). Pasagerii trenului IR 72 vor primi apă şi produse preambalate în staţia Craiova. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și îi asigură că face toate operațiunile necesare pentru asigurarea unui transport în siguranță”, comunicase CFR Călători. Trenul internațional a fost tractat până la Craiova, unde a fost înlocuită tracțiunea. Locomotiva care a ajutat s-a întors la Măldăeni, a fost reatașată trenului Regio, care și-a reluat drumul către București.
Cetățeanul TV