Fostul preşedintele Traian Băsescu a declarat într-o emisiune televizată că pentru el a fost o surpriză mare reținerea lui Andrei Chiliman. Traian Băsescu a adăugat că primarul sectorului 1 ”nu avea nevoie să fure la câtă avere a moştenit de la familia lui”.
„M-a surprins foarte tare pentru că îl ştiu pe Chiliman, e un om bogat şi pentru mine a fost o surpriză mare Chiliman. Nu avea nevoie Chiliman să fure bani la câtă avere are, urmare a moştenirilor pe care le-a avut de la familia lui”, a declarat Traian Băsescu la B1 TV.
În ceea ce-l privește pe Andrei Chiliman, la eliberarea din arest, acesta a spus că în dosarul în care este cercetat nu există dovezi că s-a dat şi s-a luat „şpagă”.
Timp de două luni, perioadă în care se află sub control judiciar, Chiliman nu poate exercita funcţia de primar al Sectorului 1, El a mai spus că nu se gândeşte la demisie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri noapte, ca primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care primeau „comisioane” de 10% din valoarea contractelor încheiate.
Potrivit anchetatorilor creierul acestui mod de operare ar fi fost Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, iar Ioana Costescu, care îi respecta cu stricteţe „ordinele”, le impunea funcţionarilor Primăriei Sectorului 1 şi controla modul în care aceştia le execută, motiv pentru care „toţi funcţionarii primăriei o ştiau de frică”. Totodată, Ioana Costescu ar fi reprezentat interfaţa lui Moisescu în relaţiile cu reprezentanţii firmelor care aveau contracte cu Primăria şi care trebuiau să remită cei 10-15% ceruţi din banii încasaţi din contractele atribuite ilegal, notează Mediafax.
Cetățeanul TV