Tradiţii şi superstiţii de Sânziene

Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară” sau „Drăgaica”.

CITEŞTE ŞI: Târg de Sânziene la Muzeul Ţăranului Român

Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele mai importante obiceiuri legate de această zi sunt dedicate dragostei.

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt rele.

De asemenea, superstițiile de Sânziene arată că se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Tocmai din acest motiv în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi.

Ce nu trebuie să faci de Sânziene

De Sânziene nu se muncește

Nu se spală rufe

Nu se calcă rufe,

Bărbații nu au voie să muncească la câmp sau în gospodărie

Cei care nu respectă sărbătoarea Sânzienelor vor avea parte de ghinion, vor reuși să le stârnească furia și vor fi aspru pedepsiți.

Se mai crede că dacă nu sunt sărbătorite de ziua lor, Sânzienele se supără și aduc ploaie, grindină și vijelii, distrugând astfel recoltele.

Alte obiceiuri

În noaptea de Sânziene (în ziua de 23 spre 24 iunie) se spune că fetele trebuie să pună sub pernă flori, astfel încât să-și viseze ursitul.

Ce trebuie să facă fetele

Fetele trebuie să arunce o cunună de sânziene pe acoperişul casei, iar dacă aceasta rămânea pe acoperiş, fata urmează să se mărite chiar în acel an, în timp ce, dacă ajungea pe jos, fata o mai arunca până rămânea prinsă pentru a şti câţi ani mai are de aşteptat.

Există zone din țară unde de Sânziene se face pomenirea morților și se dau alimente de pomana.

Morminte celor dispăruți sunt amenajate cu flori.

În unele zone din ţară se aprind noaptea focuri pe dealuri, iar oamenii umblă cu făcliile aprinse prin sate, pe lângă case, ogoare sau grajduri.

În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor, iar roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.

Ce sunt sânzienele

Imediat după Rusalii, creştinii prăznuiesc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Sânzienele, despre care etnologul Muzeului Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara, Maria Mândroane, aminteşte că erau privite în lumea satului ca nişte zâne. În această noapte magică, cerurile se deschid şi fac mai uşoară legătura pământenilor cu cei plecaţi în lumea de dincolo. Tot atunci, se slobozeau apele.

„Păstorii vedeau sânzienele noaptea jucând. În acel loc iarba ori ardea, ori creştea mult mai verde. Ei povesteau că le puteai vedea dacă nu te apropiai de ele. Sunt zâne bune, dacă nu le perturbi dansul. Erau îmbrăcate în cămăşi de in albe până la glezne, ceea ce ne aminteşte de vechimea costumului popular, pentru că dacii aveau cămăşoi, dintr-o singură piesă, peste care se adăuga un petec, viitoarea catrinţă. Sânzienele sunt florile Sfântului Ioan, bune de beteşug, iar coroniţa de pe capul lor semnifică cununa soarelui când astrul este în puterea lui arzătoare. În noaptea de Sânziene, se făcea foc în vatra casei şi alte trei focuri lângă vatră. La fiecare foc se dădea de pomană. Cu ulcica şi o legătură de lemne se mergea apoi, după miezul nopţii, la cimitir şi se făcea focul la cruce, pentru că cerurile se deschid, dar dacă străbunii nu vor găsi focul, le va fi frig, vor plânge şi nu vor veni alături de duhul familiei la marile sărbători, ci vor lua câte un lemn în gură şi vor pleca. În tradiţia satelor, la marile sărbători participă toţi ai casei, incluzând şi generaţiile trecute”, detaliază Maria Mândroane.