Serviciul de Securitate al Ucrainei a informat joi că a reţinut un petrolier al Rusiei în portul Ismail, fiind acuzat că ar fi fost implicat în incidentul maritim care a avut loc în luna noiembrie în Stâmtoarea Kerci, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Serviciul ucrainean de Securitate a informat printr-un comunicat că ambarcaţiunea, în prezent numită Nika Spirit, a fost identificată şi reţinută după ce a intrat în portul Ismail.
Paza de Coastă din Rusia a sechestrat în noiembrie nave militare ucrainene, în Strâmtoarea Kerci, la intrarea în Marea Neagră. Douăzeci şi patru de militari ucraineni se află de atunci în custodia autorităţilor ruse.
Portul Ismail se află pe braţul Chilia al Dunării şi este subordonat regional regiunii Odesa (din sud-vestul Ucrainei). Situat la o distanţă de 192 km sud-vest de oraşul Odesa şi la 80 km de vărsarea braţului Chilia al Dunării în Marea Neagră, portul îndeplineşte funcţia de centru administrativ al raionului Ismail, deşi nu face parte din acesta, fiind considerat o unitate administrativă separată similară raionului.
Ismailul este cel mai mare port la Dunăre din Ucraina şi cel mai mare port ucrainean din Delta Dunării, aici putând ajunge şi navele maritime. În acelaşi timp, el este un centru al industriei de prelucrare a alimentelor şi o destinaţie turistică populară pe plan regional.
Autorităţile ucrainene au interogat zece membri ai echipajului petrolierului rusesc
Autorităţile ucrainene au interogat zece membri ai echipajului petrolierului rusesc, care a fost sechestrat joi în portul Ismail, a informat purtătorul de cuvânt al procurorului general, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Întrebat dacă cei zece membri ai echipajului vor fi eliberaţi, acesta a refuzat să răspundă.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a informat joi că a reţinut un petrolier al Rusiei în portul Ismail, fiind acuzat că ar fi fost implicat în incidentul maritim care a avut loc în luna noiembrie în Stâmtoarea Kerci.
În acest context, Moscova a avertizat că investighează circumstanţele deciziei Kievului pentru a lua măsuri corespunzătoare.
Un purtător de cuvânt al ambasadei ruse la Kiev a informat ulterior că membrii echiajului au fost eliberaţi, însă petrolierul va rămâne sechestrat în portul Ismail.
Paza de Coastă din Rusia a sechestrat în noiembrie nave militare ucrainene, în Strâmtoarea Kerci, la intrarea în Marea Neagră. Douăzeci şi patru de militari ucraineni se află de atunci în custodia autorităţilor ruse.
Rusia investighează circumstanţele reţinerii unui petrolier rusesc în Ucraina
Moscova investighează circumstanţele deciziei Ucrainei privind reţinerea unui petrolier al Rusiei în portul ucrainean Islamil, pentru a lua măsurile corecte, a informat joi Ministerul rus de Externe, relatează site-ul agenţiei Tass.
„Studiem detaliile a ceea ce s-a întâmplat pentru a lua măsurile corecte”, a informat Ministerul rus de Externe.
„Dacă au fost luaţi ostatici ruşi, atunci vom considera incidentul drept o încălcare a legislaţiei internaţionale, iar consecinţele vor fi prezentate rapid”, a mai adăugat Ministerul.
Serviciul de Securitate al Ucrainei a informat joi că a reţinut un petrolier al Rusiei în portul Ismail, fiind acuzat că ar fi fost implicat în incidentul maritim care a avut loc în luna noiembrie în Stâmtoarea Kerci
Paza de Coastă din Rusia a sechestrat în noiembrie nave militare ucrainene, în Strâmtoarea Kerci, la intrarea în Marea Neagră. Douăzeci şi patru de militari ucraineni se află de atunci în custodia autorităţilor ruse.
Cetățeanul TV