marți, decembrie 3, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăTeatrul Elisabeta, reper istoric al sectorului 5 din Capitală

Teatrul Elisabeta, reper istoric al sectorului 5 din Capitală

-

Centrul Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” al sectorului 5 are în „portofoliul” său, printre multele edificii istorice, de-a dreptul glorioase, și Teatrul Elisabeta.

Aflat într-un vechi și superb palat din centrul Capitalei, Teatrul Elisabeta, alături de restaurantul cu același nume din aceeași clădire istorică, se constituie într-un ansamblu în care arta, cultura și eleganța sunt la ele acasă.

Bijuterie arhitectonică

Aproape vis-a-vis de bătrânul parc Cișmigiu, pe bulevardul Elisabeta, exită un frumos monument arhitectural, cu interioare în stil eclectic, în care funcționează în prezent Teatrul Elisabeta și restaurantul cu același nume.

Construită în anul 1912, clădirea a găzduit în trecut importante instituții ale statului, cum ar fi Clubul Austro-Ungar și Micul Senat al României.

La sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, această clădire făcea parte din configurația construcțiilor ridicate la standarde europene, edificii-monumente care, de altfel, se regăsesc și astăzi de-o parte și de alta a Bulevardului Regina Elisabeta.

Teatrul Elisabeta, opera arhitectului Rudolf Quich

În clădirea-monument istoric se află, la etaje diferite, Teatrul și restaurantul Elisabeta. Cum spuneam, clădirea ascunde o istorie bogată, deoarece datează încă din 1912, când a fost ridicată de arhitectul Rudolf Quich, pe terenul baronului de origine vieneză Jules de Waldberg. Acest baron mai avea şi alte terenuri prin Bucureşti, de exemplu pe strada Carol-Franceză, la intersecţia cu Calea Victoriei, vizavi de terenul cu Muzeul de Istorie al României.
În clădire se afla până la sfârşitul primului război mondial Clubul Austro-Ungar.
În anul 1920, la această adresă (Bdul Elisabeta, nr. 17), în acest imobil numit Palais de Glace funcţiona un teatru de revistă “Palais de Glace”, iar în decembrie 1920, la etajul I, se deschidea restaurantul Duval.
În toamna anului 1921, aici se jucau spectacolele Teatrului Popular.
Mai târziu, tot aici a funcţionat şi Cafeneaua-berărie Astoria.

Teatrul Elisabeta

Între cele două războaie mondiale (din 15 noiembrie 1929 şi până în anul 1948) clădirea a adăpostit Senatul României.
În cadrul clădirii fostului Senat (desfiinţat prin decretul-lege din 17 iunie 1946) şi care a fost preluată de către Ministerul Artelor şi care cuprindea sala de şedinţe (de la parter), biblioteca şi anexe, s-a amenajat un cinematograf, Orfeu, din 29 noiembrie 1946 (în sala de şedinţe de la parter) şi o sală de teatru (în biblioteca de la etaj şi anexele ei).

În anii socialismului, în imobil, la parter, a funcţionat un oficiu poştal, iar la etaj era o sală de festivităţi a sindicatelor, iar din anul 2013 a devenit teatru-restaurant Elisabeta, iar noua adresă este B-dul Elisabeta, nr. 45.

Clădire-martor al micului Paris

La o privire atentă se remarcă două stiluri arhitecturale alese – atât unul modern, specific secolului XX, cât și unul clasic. Astfel, clădirea construită în stil eclectic este una dintre cele mai semnificative pentru stilul arhitectural al epocii – o combinație de elemente de design care au legătură atât cu modernismul, cât și cu art deco și clasicismul.

La final de secol al XIX-lea și începutul secolului XX, Bucureștiul își schimba înfățișarea și începea din ce în ce mai mult să semene, din punct de vedere arhitectural, cu standardele impuse de modelele occidentale.

Clădirea de astăzi face parte din configurația clădirilor ridicate la standarde europene, monumente ce cuprind, de-o parte și de alta, bulevardul Elisabeta. Până să-și găsească chiriașii contemporani, în clădirea de la nr. 45 au fost sediile mai multor instituții ale statului, cum ar fi Clubul Austro-Ungar și Micul Senat al României.

Restaurantul Elisabeta

Capitala noastră n-a fost mai frumoasă ca-n timpurile când își purta cu mândrie titulatura de Micul Paris. Vremuri în care parcă a stat ascunsă o altă lume, guvernată de poeți și scriitori celebri, muzicieni și artiști iscusiți, dar și de oameni galanți, care ieșeau la promenadă, în grădini, braserii sau cafenele. Timpurile interbelice au avut o eleganță aparte și asta și-a dorit să readucă în timpurile noastre și restaurantul Elisabeta (deschis în 2013).

De la decorul old school (draperii grele, mese rotunde cu tacâmurile așezate pe ele și fețe de masă festive) aici se trăiește senzația că ai pășit în timp.

Există patru săli în restaurant – Sala Regina Elisabeta (unde e restaurantul propriu-zis), Bistro Elisabeta, cât și Sala Carol I și Sala Carol II, destinate evenimentelor private sau corporate.

Teatrul Elisabeta și spectacolele sale

Teatrul Elisabeta

La etajul al doilea al clădirii, se află Teatrul independent Elisabeta, împreună cu Salonul Coloanelor și Salonul Oglinzilor.

Ambele saloane reprezintă o parte din foaierul teatrului, dar pot fi folosite separat pentru evenimente. Sunt intime și elegante și încearcă să redea cu cât mai mare acuratețe o parte din atmosfera care a fost specifică Micului Paris.

Sala de teatru are o capacitate de 334 de locuri și găzduiește spectacole de comedie care de multe ori se joacă cu casa închisă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Europarlamentar PSD: Dispreț și zero răspunsuri din partea TikTok. Ce face Comisia Europeană?

0
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD în Parlamentul European, a cerut din nou implicarea Comisiei Europene în ancheta legată de posibila implicare a aplicației TikTok în campania electorală din primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Dan Nica și-a...