Tânăr în vârstă de 20 de ani din judeţul Galaţi a fost prins de jandarmi, la doar o zi după ce intrase în izolare la domiliciu deoarece venise din Olanda.
El a mers la un magazin, însoţit de doi prieteni. Tânărul şi-a motivat gestul. El a spus că “este obişnuit să umble mult şi s-a plictisit în casă”.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost introdus de către jandarmi în carantină. După ce nu a respectat măsura izolării la domiciliu.
În momentul în care s-a întors din Olanda, prin vama Nădlac II, un tânăr în vârstă de 20 ani, din judeţul Galaţi, s-a angajat că va respecta măsura autoizolării la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile. A doua zi însă, în jurul orei 23:00, tânărul s-a întâlnit cu doi prieteni din comună. Ei s-au deplasat în municipiul Tecuci.
“La ora 23:30 cei trei tineri au fost observaţi de către jandarmi la un magazin din oraş. Iar în momentul în care li s-au cerut documentele, aceştia au prezentat declaraţia pe proprie răspundere şi cartea de identitate. După verificarea bazei de date cu persoane aflate în izolare, jandarmii au observat că asupra unuia dintre ei este dispusă măsura izolării la domiciliu. Întrebat de ce nu a respectat măsura impusă de autorităţi şi pe care s-a angajat că o va respecta, tânărul a spus că: «el este obişnuit să umble mult şi s-a plictisit în casă»”, se arată în comunicat.
Tânărul a fost introdus în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Iar toate cheltuielile legate de cazare şi masă vor fi suportate de către acesta. Totodată, jandarmii l-au amendat cu 2.000 lei.
Cei doi prieteni care îl însoţeau au fost izolaţi la domiliciu. Ei au fost amendaţi în total cu 800 de lei.
Cetățeanul TV