07.10 Restanțe. Oana Pellea îi cere socoteală primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, legat de munca neremunerată timp de mai multe luni a unor artişti. Actriţa susţine în mai multe mesaje publicate pe Facebook că diferite teatre din subordinea Primăriei Generale nu s-au achitat faţă de actori.
07.08 Nemulțumirile selecționerului după victoria din Malta. Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, luni, după victoria cu Malta, că este nemulţumit de accidentarea fundaşului Ionuţ Nedelcearu, de cartonaşul roşu primit de fundaşul dreapta Alexandru Chipciu şi de jocul echipei din finalul primei reprize.
07.05 Cât e deficitul comercial al României. Deficitul comercial al României a avansat cu 34,8% în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 5,04 miliarde de euro, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). În primele patru luni din 2018, deficitul comercial a fost de 3,74 miliarde euro, potrivit datelor INS. În primele trei luni din 2019, deficitul comercial era de 3,65 miliarde euro, cu 33,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
07.00 Carmen Dan se victimizează. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a afirmat, luni, că ea este singurul „vinovat de serviciu”, „pentru orice se întâmplă, oriunde se întâmplă”, menţionând, în contextul evenimentelor din ultimele zile, că MAI nu are voci care să se facă auzite, în lipsa ministrului. Carmen Dan a făcut unele precizări şi în ceea ce priveşte activitate MAI din ziua alegerilor europarlamentare şi a referendumului, când au fost înregistrate peste 9.000 de sesizări privind posibile cazuti de vot multiplu. „Aşadar, fie din cauza deficienţelor în modul de gestionare al tabletelor, fie din lipsa de pregătire a celor implicaţi, Poliţia a avut de verificat mii de situaţii ipotetice de fraudă, consumând astfel resurse de oameni şi de timp. Iar în final am constatat că noi, tot noi, suntem pe lista vinovaţilor”, a spus Dan.
06.50 Dăncilă nu vrea să fie președinte. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni seara, la TVR, că a regretat la un moment dat că a acceptat această funcţie deoarece nu şi-a putut construi propria echipă şi a regretat că nu a luat atitudine atunci când trebuia să o facă şi că nu a avut curajul de a fi mai directă şi a spune lucrurile care nu îi conveneau. Premierul Viorica Dăncilă a mai spus că exclude o candidatură la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an şi crede că poate ajuta mai bine candidatul PSD din postura de prim-ministru.
06.45 Demisia lui Borza, oficiată. Decizia de demitere a lui Remus Borza din calitatea de consilier onorific pe probleme economice, reformă şi fiscalitate al premierului Viorica Dăncilă a fost publicată în Monitorul Oficial. Premierul Viorica Dăncilă îl va demite luni pe Remus Borza, anunţa sâmbătă Antena3. Consilierul pe probleme economice a anunţat un val de concedieri, dintre colaboratorii Vioricăi Dăncilă. Mai exact, Borza susţinea că Guvernul are mult prea multe ministere şi că ar trebui să renunţe la câteva dintre ele.
Cetățeanul TV