vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăStarea lui Florin Piersic s-a înrăutăţit dramatic în urma unui sepsis

Starea lui Florin Piersic s-a înrăutăţit dramatic în urma unui sepsis

-

Marele actor Florin Piersic a fost internat astăzi, 9 mai, la Spitalul Foișor din București „cu o stare generală gravă” din cauza septicemiei cu care a fost diagnosticat, anunță reprezentanții unității medicale, într-un comunicat.

CITEŞTE ŞI: Florin Piersic, transferat la o clinică privată

Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide ce pași să facă în continuare.

„În cursul zilei de astăzi, 9 mai 2024, domnul Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular București. La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 de ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, anunță oficialii Spitalului Foișor. „Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă. Vom efectua investigații de laborator și imagistice în urma cărora vom stabili conduita terapeutică”, au mai transmis oficialii unității medicale.

Spitalul Foișor, al patrulea spital unde Florin Piersic ajunge în nici o lună

Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, „care îi poate pune viața în pericol”, a anunțat miercuri, 8 mai, Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marți seară, cu un avion SMURD, marele actor la Spitalul „Matei Balș” din București. Florin Piersic are o proteză la picior, de unde a pornit și infecția, și un stimulator cardiac implantat în urmă cu 15 ani. Florin Piersic a ajuns în jurul datei de 17 aprilie la Spitalul Militar din Cluj, după ce i s-a făcut rău la un spectacol. Pe 29 aprilie, el a fost transferat la Institutul Inimii, iar pe 7 aprilie, medicii clujeni au decis să îl transfere la Institutul „Matei Balș” din București.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...