Timișoara ar putea intra în carantină, întrucât rata de infectare din municipiu continuă să crească, iar în spitalele suport COVID din tot județul şi în secţiile de terapie intensivă nu mai sunt locuri libere, a anunțat miercuri primarul Dominic Fritz.
„Situația este extrem de gravă”, a afirmat primarul Timișoarei.
„Din păcate, suntem într-o situație care este cea mai gravă de când a început pandemia. Vreau să înțeleagă toata lumea că sitația este extrem de gravă. Spitalele sunt pline, nu mai sunt locuri ATI în tot judeţul. Pacienţii sunt din ce în ce mai tineri, iar formele, tot mai grave”, a declarat Fritz, într-o conferință de presă.
Apel la oameni
El a spus că există posibilitatea carantinării Timişoarei și a câtorva comune din jur, subliniind însă că nu ar fi fezabil să intre în carantină doar municipiul de județ.
„Eu cred că aşa cum este făcută acum, carantinarea nu ar avea efectele pe care ni le dorim. Nu cred că o carantinare a Timişoarei este o soluţie fezabilă, decât dacă am carantina tot judeţul Timiş, cu controale dure. Cred că încă avem o cale să evităm carantinarea, cu toate consecinţele aferente. Fac un apel la timişoreni să înţeleagă această situaţie. Eu înţeleg şi că din rândul operatorilor economici au ajuns la capătul puterilor. Dacă acum nu avem grijă şi ajungem într-un val în care tot ne va forţa să închidem economia, tot acolo ajungem. Pentru cei care au restaurante, săli de fitness, vă rog să respectaţi limitele impuse în pandemie”, a afirmat Fritz.
Conform DSP Timiş, în Timişoara rata de infectare a ajuns la 7,25 la mia de locuitori, de la 6,99 cu o zi în urmă. În judeţ, incidența a crescut la 5,24 la mia de locuitori.
Cetățeanul TV