Polițiștii a fost sesizați că o fată ar fi decedată și ar prezenta leziuni în zona gâtului, într-un imobil din municipiul Sibiu.
La fața locului s-au deplasat polițiști de investigații criminale, criminaliști, dar și un medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu. S-a constatat că este vorba despre o tânără în vârstă de 21 de ani, din județul Brașov, decedată. ”Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violență, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor. Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării autopsiei. Din primele investigații efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, cu sprijinul jandarmilor montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Păltiniș, a fost identificat și prins un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din jud. Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima”, a comunicat IPJ Sibiu, potrivit g4media.ro.
Cetățeanul TV