Depozitarea deșeurilor menajere în Dâmbovița a devenit o problemă, în opinia conducerii CJ Dâmbovița. Situația gropii de gunoi de la Aninoasa este alarmantă, depozitele acesteia fiind aproape pline după ce 500 de tone de gunoi au fost aduse în Dâmbovița din județele învecinate.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, susține că situația gropii încalcă termenii contractului.
“Peste 500 de tone au fost aduse din alte județe şi s-a propus, conform prevederilor contractuale, mărirea redevenţei datorate consiliului judeţean cu 10 %, dar această măsură urmează să o ia consiliul director şi adunarea generală a ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, n.r.) Au fost aduse deşeuri şi din judeţul Dâmboviţa, dar şi din judeţe învecinate.
Contractul de concesiune încheiat nu permitea operatorului să facă acest lucru. Este clauză de mărire a redevenţei, dar se poate ajunge şi la rezilierea contractului. Măsurile trebuie dispuse gradual, că e uşor să reziliezi, dar ce faci?! Cine face operarea gropii, achiziţie publică. Avem agenţi de supraveghere ai ADI, care trebuiau să vadă”, a declarat Alexandru Oprea.
Administrația județeană caută soluții pentru depozitarea deșeurilor din Dâmbovița, dar și pentru colectarea selectivă, care în acest moment se face doar în câteva zone din Târgoviște.
CJ Dâmbovița vrea să amenajeze în zona Titu o stație mecanico-biologică, dar există un litigiu cu administrația locală, care nu vrea realizarea unei asemenea investiții în apropierea orașului. În 2018, în Titu, ridicarea gunoiului de la groapă care deservea zona de sud a județului Dâmbovița a fost oprită după ce s-a umplut.
Groapă de gunoi de la Aninoasa este singură funcțională în Dâmbovița, prima celulă fiind plină, iar a două a ajuns la 20% din capacitate. Localnicii zonei se plâng de mirosul venit de la depozitul de gunoi. Președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea bănuiește “că nu s-a făcut acoperirea așa cum trebuie sau compactarea”.
Acesta susține că sunt necesare investiții pentru selectarea colectivă a deșeurilor.
Cetățeanul TV