Guvernul României anunţa în 2018 începerea procedurilor de cumpărare a patru corvete militare multifuncţionale, o condiţie pentru atribuţia contractului estimat la cel mult 1,6 miliarde de euro fiind ca navele să fie construite pe un şantier naval din ţara noastră.
După o serie de scandaluri, asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a primit, în cursul zilei de marţi, o comunicare privind câştigarea licitaţiei referitoare la construcţia corvetelor, au declarat, pentru Agerpres, surse din industria navală constănţeană şi de la nivelul Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată în ianuarie de MApN, care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii.
Reprezentanţii MApN au invocat şi litigiul de pe rolul Curţii de Apel Constanţa, prin care Şantierul Naval Constanţa (ŞNC), parte la Asocierea cu Naval Group Franţa, solicita anularea HG 48/2018, ca principal impediment în finalizarea procedurii de desemnare a câştigătorului licitaţiei. ŞNC a cerut în octombrie 2018 anularea licitaţiei, cu argumentul că nu respectă cadrul legal în domeniu şi încalcă normele europene privind achiziţiile publice. ŞNC a depus în februarie în instanţă o cerere de renunţare la această acţiune.
De asemenea, o contestaţie referitoare la derularea procedurii de atribuire a contractului a fost depusă de compania navală italiană Fincantieri, competitor în licitaţia respectivă, la care a mai participat şi grupul olandez Damen. Şi Fincantieri a renunţat între timp la acţiunea deschisă în instanţă.
Cetățeanul TV