Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, se arată preocupat, pe rețelele de socializare, de modul în care s-au descurcat absolvenții de liceu la prima probă de Bacalaureat.
„Ați trecut cu bine de prima probă de la BAC? Cum a fost la oral, la limba română? BAFTĂ în continuare, tuturor!…”, a scris Robert Negoiță pe conturile sale de Facebook și Twitter.
Ceea ce omite însă să spună primarul în această postare este că el a absolvit examenul de Bacalaureat nu la 19 ani, ci la vârsta de 31 de ani. Zece ani mai târziu, Negoiță devenea „dottore”. Recent însă, jurnalista Emilia Șercan a dezvăluit faptul că teza de doctorat a actualului primar al Sectorului 3 , care se întinde pe nu mai puţin de 310 pagini, este plagiată 100%, de la prima până la ultima frază.
Cetățeanul TV