Primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, îl acuză pe arhitectul şef al Capitalei, Adrian Bold, că s-a împotrivit înfiinţării unei comisii de specialişti în arhitectură deoarece îşi doreşte crearea unui grup de interese ocult la Primăria Capitalei.
„În ceea ce priveşte dezastrul urbanistic din Capitală consider că nu există un singur vinovat, sau o singură persoană, printre cei vinovaţi, însă, se numără şi domnul arhitect şef Bold. Acesta s-a întors de patru-cinci luni în Primărie, printr-o decizie a instanţei de judecată care nu a analizat integritatea sa, ci doar aspecte de legislaţie a muncii. Domnul Bold nu a vrut să voteze înfiinţatea acestei comisii care să vină în sprijinul primarului general. Eu vă spun clar, nu mai putem continua de aceeaşi manieră. Domnul arhitect şef a interzis colegilor din subordine să vină să prezinte consilierilor generali PUZ-uri şi PUG-uri. Oamenii ne-au trimis aici ca să facem lucruri bune, nu ca să ne conducă camarila domnului Bold. A trimis fără ştirea mea, fără să ne consultăm, fără să ne informeze, la Ministerul Dezvoltării solicitare să se modifice legislaţia, să se facă un artificiu, comisia să fie în subordinea dumnealui şi făcută de el. Arhitectul şef s-a opus din motive personale şi neprofesioniste, care ne duc într-o altă zonă, a creeri unui grup de interese, ocult, la Primăria Capitalei. Dar, fiindcă legea nu îmi dă niciun instrument să poată să plece, stăm cu acest domn la masă şi lucrăm cu un om care a făcut dezastru în Capitală. Deci, această comisie e pentru sprijinirea primarului, care nu e obligat să aibă studii de specialitate”, a declarat Gabriela Firea.
Poziţia Primarului General al Capitalei a fost susţinută şi de o parte din consilierii generali. „Domnul Bold niciodată nu a răspuns în faţa nimănui! Dacă te duci la ei vreodată să îi întrebi ceva, mai sunt încă vreo două coropişniţe pe acolo, încă unul care are impresia că e stâna lui maică-sa etajul şapte, ne-au ţinut în picioare ultima dată când am mers să cerem informare şi ne-a spus că nu are nicio atribuţie, deşi dânsa era şefă. Bucureştiul nu s-a dezvoltat decât pentru cine au vrut aceşti oameni”, a declarat Lucian Iliescu, consilier general din partea PMP.
Adrian Bold a fost demis în 2008 de fostul primar general Sorin Oprescu, după ce Comisia de disciplină a municipalităţii l-a acuzat că a prejudiciat instituţia cu circa 300.000 de dolari după ce a aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) într-o bază sportivă din Sectorul 3 al Capitalei, precum şi faptul că ar fi întârziat nemotivat la serviciu.
Acesta a fost repus în funcţia de arhitect-şef după ce a atacat în instanţă decizia de demitere şi a avut câştig de cauză. Adrian Bold este arhitect şef al Capitalei din 1997 şi a condus comisia care avizează planurile urbanistice zonale şi de detaliu din Bucureşti, excepţie făcând perioada iulie 2008 – martie 2016, timp în care s-a judecat cu municipalitatea.
Cetățeanul TV