Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunţă că, începând de miercuri, membrii PSD din Sectorul 1 al Capitalei vor ieşi în stradă pentru a strânge semnături în vederea organizării unui referendum de demitere a primarului Clotilde Armand.
„Locuitorii Sectorului 1, bucureştenii din Sectorul 1 trebuie să înţeleagă că trebuie să semneze organizarea acestui referendum. Fără ei, nu vom putea face absolut nimic”, susţine liderul PSD.
CITEȘTE ȘI: Ciolacu cere demisia lui Clotilde Armand: „Cer autorităților să deschidă urgent o anchetă penală”
„Este foarte clar că nu mai aşteptăm. De mâine, toată organizaţia de sector va fi pe teren în Sectorul 1. Vom fi prezenţi în pieţe, la metrou, pe stradă, vom fi cu tricouri cu PSD. În acest moment, oficial, Partidul Social Democrat (…) cu toţii ne apucăm să facem curăţenie în Sectorul 1, să strângem semnături. Locuitorii Sectorului 1, bucureştenii din Sectorul 1 trebuie să înţeleagă că trebuie să semneze organizarea acestui referendum. Fără ei, nu vom putea face absolut nimic. Cu cine vor vota – de data asta să sperăm să şi iasă primar cu cine vor vota, că în momentul acesta e clar, e evident că a fost o fraudă – cu cine vor vota la viitoarele alegeri, sperăm cât mai curând, asta e cu totul şi cu totul altceva”, a declarat Marcel Ciolacu, marţi seară.
După referendum, va fi votul
Liderul PSD a precizat că pragul pentru referendum a fost scăzut şi că se aşteaptă ca aceia care vor să semneze pentru referendum să meargă şi la vot pentru demiterea primarului Sectorului 1.
Marcel Ciolacu a acuzat-o pe Clotilde Armand că „a coordonat un grup infracţional organizat” la alegerile locale de anul trecut.
„Este o latură penală mult prea mare, ca doamna Clotilde să se facă că nu ştie, sau avocaţii dânsei şi ai familiei să nu-i fi avertizat că totul are o conotaţie penală. Vă reamintesc că şi domnul Barna a fost în acel Birou electoral, neavând voie”, a spus Ciolacu.
Acesta are şi un mesaj pentru actualii conducători, în legătură cu situaţia presupusei fraude de la Sectorul 1.
Cum s-ar fi fraudat alegerile
„Mai marii acestei ţări, care ne conduc în acest moment destinele, ar trebui să înţeleagă, cazul Clotilde Armand, fraudarea alegerilor la Sectorul 1, unde este kilometrul zero al României, al capitalei României, pune în pericol democraţia şi suveranitatea României. (…) Doamna Clotilde şi toţi cei care au participat la fraudarea acelor alegeri pot fi reţinuţi la orice oră din zi şi din noapte. Dacă un hoţ dintr-un magazin intră şi fură din magazin şi-l surprind imaginile, Poliţia îl identifică, urmează Poliţia cere procurorului mandat de reţinere, urmând ca pe urmă să ceară de arestare la judecător. Noi avem de a face nu cu un hoţ de buzunare, de portofele, sau de un bun dintr-un magazin, nişte hoţi care au furat democraţia României. (…) de aceea nici nu mai aşteptăm şi acţionăm să strângem semnături şi sperăm ca bucureştenii să nu fie nevoiţi să meargă la un referendum totuşi cei îndreptăţiţi să-şi facă datoria să şi-o facă în acest caz”, a afirmat preşedintele PSD.
Cetățeanul TV