Avocatul Kristian Winzer face o analiză a protocolului încheiat între Parchetul General și DNA și ajunge la concluzia că acesta nu a fost benefic Justiției.
„Citind Protocolul de cooperare încheiat în februarie 2009 între Parchetul General (PIICJ) și SRI pentru ”îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale”, descoperim, printre altele, următoarele”, își începe Kristian Winzer comentariul postat și pe o rețea de socializare.
- 1. Cooperarea dintre cele două părți se putea realiza nu doar în situații excepționale (domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor împotriva securității naționale, a actelor de terorism, infracțiunilor care au corespondent în amenințările la adresa securității naționale), ci pentru ORICE ”infracțiuni grave”.
Problema cu această ultimă sintagmă este că acoperă/include cam toate categoriile de fapte prevăzute și pedepsite de legislația penală (de la omor calificat până la furt care a produs consecințe deosebit de grave – adică o pagubă materială mai mare de 200.000 lei – a se vedea C.Pen. în vigoare la momentul încheierii protocolului și Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității).
- 2. SRI desfășura printre altele, ”în baza legii”, cu respectarea ”egalității tututor cetățenilor în fața legii, a drepturilor fundamentale ale omului și a separației puterilor în stat”, ”activități de investigații și supraveghere operativă” și ”acorda sprijin tehnic” pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, ”în baza solicitării scrise a procurorului”.
Aceasta deși Codul de procedură penală în vigoare la acel moment statua (art. 91 ind.2 alin. 1) că ”PROCURORUL procedează PERSONAL la interceptările și înregistrările” în cauză ”sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de ORGANUL DE CERCETARE PENALĂ”.
Cum putea realiza SRI, legal, aceste activități, în condițile în care NU avea atribuții de cercetare penală?
Potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI și art. 6 și 8 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, acest ”organ specializat al statului” are atribuții EXCLUSIV în domeniul siguranței naționale, NEAVÂND atribuții de cercetare penală.
Cum putea realiza SRI, legal, aceste activități, în condițile în care NU avea (și NU a avut vreodată!) atribuții de cercetare penală?
Evident, doar prin adăugarea la lege (legi paralele) și/sau prin instituirea de dispoziții contrare legii.
Este de amintit în context Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a CCR, care statuează, printre altele, că ”(…) este justificată opțiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de PROCUROR și organele de cercetare penală, care sunt ORGANE JUDICIARE (…) precum și de către lucrători specializați din cadrul poliției (…). Această opțiune NU SE JUSTIFICĂ însă, în ceea ce privește ”ALTE ORGANZE SPECIALIZATE ALE STATULUI”, NEPRECIZATE în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale”.
Abia la acest moment (februarie 2016, la mai bine de 7 ani de la încheierea protocolului) CCR a decis că TOATE actele procedurale și TOATE măsurile luate în cauze penale de către ”alte organe specializate ale statului” (între care și SRI) și concretizate în probe sunt NELEGALE și trebuie EXCLUSE în tot din ansamblul material probator (neputând și netrebuind a fi folosite în cadrul procesului penal).
Winzer- „Prezumția de nevinovăție, alterată iremediabil”
Oare câte probe/mijloace de probă rezultate din autorizarea și punerea în executare a unor mandate de supraveghere tehnică privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice, localizarea posturilor telefonice, supravegherea video, audio și prin fotografie a cetățenilor care se ”bucurau” de ”atenția” SRI au fost administrate însă în cauzele penale?
Câte astfel de probe/mijloace de probă au fost obținute în mod NELEGAL, prin concursul SRI, ”organ specializat al statului” care NU avea atribuții de cercetare penală?
- Utilizarea probelor dovedit a fi fost obținute în mod nelegal, prin ”cooperarea SRI”, este dovada evidentă a încălcării dreptului la un PROCES ECHITABIL, privit ca o garanție procedurală a drepturilor și libertăților persoanei (cel care asigură supremația dreptului într-o societate democratică, precum și protecția individului împotriva posibilelor abuzuri ale autorităților judiciare).
Totodată, este dovada alterării iremediabile a unuia dintre principiile fundamentale ale procesului penal modern – PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE, potrivit căreia orice persoană este și trebuie considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției ei pe baza de probe (obținute în mod LEGAL).
Cum putea astfel o urmărire penală sau o cercetare judecătorească, realizate în baza unor probe/mijloace de probă obținute în mod NELEGAL, să contribuie, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la aflarea ADEVĂRULUI în cauză?
În încheierea analizei, Kristian Winzer adaugă: „Încercând să înțelegem/ explicăm sinonimia sau antonimia (deh! Codurile și legile paralele cer și dicționare paralele!) termenilor COOPERARE și COLABORARE (să nu uităm de CONLUCRARE!), propun să analizăm, mai degrabă, termenul LEGALITATE”.
Cetățeanul TV
