Fostul portar al Stelei Helmuth Duckadam, supranumit „eroul de la Sevilla”, ar putea primi titlul de cetăţean de onoare al Bucureștiului, „în semn de recunoaştere pentru promovarea şi susţinerea fotbalului românesc”, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
„Se conferă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti domnului Helmuth Duckadam în semn de recunoaştere pentru promovarea şi susţinerea sportului românesc. (…) Este supranumit Eroul de la Sevilla, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare consecutive, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos, având o contribuţie enormă la câştigarea trofeului de către Steaua Bucureşti, care a câştigat meciul cu 2-0”, se arată în proiectul de hotărâre.
Helmuth Duckadam a făcut primii paşi în fotbal în comuna natală, la echipa Semlacana, în 1974, debutând apoi ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, trei ani mai târziu. În 1982 ajunge la Steaua Bucureşti, unde se impune treptat ca titular.
În acelaşi sezon în care reuşeşte performanţa de pe stadionul Sanchez Pizjuan din Sevilla, cariera de fotbalist a lui Duckadam este întreruptă din cauza unui anevrism care a impus o intervenţie chirurgicală la braţul drept, astfel că este nevoit să părăsească fotbalul de performanţă la doar 27 de ani.
În 2008, fostul portar a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Meritul Sportiv pentru rolul avut în câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua Bucureşti, în 1986.
Cetățeanul TV