USR şi Forţa Dreptei au anunţat în plenul Camerei Deputaţilor, prin vocea purtătorului de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, depunerea moţiunii simple intitulată ‘Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale”.
CITEŞTE ŞI: Propunerile indecente către colege ale ministrului Budăi, analizate de Ciucă
„În conformitate cu prevederile articolului 112 din Constituţie şi articolul 189 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, deputaţii USR şi deputaţii Forţa Dreptei vă înaintează moţiunea simplă intitulată ‘Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale'”, a spus Moşteanu.
Reforma pensiilor speciale
La rândul lui, Ludovic Orban l-a atacat pe ministrul Muncii pentru că nu a realizat reforma pensiilor speciale.
„Ministrul Muncii care în 2020 promitea creşterea punctului de pensie la 40%, care s-a angajat când a venit la guvernare că va creşte punctul de pensie conform unui grafic care nu are nicio legătură cu realitatea, că ministrul Muncii care promitea recalcularea pensiilor, care trebuie făcută până în 1 septembrie 2023, eu cred că trebuie să vină şi să dea seamă pentru gravele nerealizări şi pentru faptul că sunt mai preocupaţi de doamnele din PSD decât de soarta pensionarilor şi a celor care sunt fără loc de muncă şi de cei care au dreptul să aibă alocaţii mărite, şi anume copiii noştri”, a spus şi liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, în plen.
Cetățeanul TV