Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a amendat societatea de salubrizare, firmă care poartă sloganul „Doar Fapte”, lansată de fostul edil Daniel Florea.
Piedone s-a supărat că în sectorul 5 curățenia lasă de dorit. Într-o postare pe Facebook, edilul a scris că e momentul ca Salubrizare Fapte să treacă… la fapte, să nu rămână doar la slogal.
„Hai c-am început bine și săptamâna asta! Am sancționat societatea de Salubrizare. A noastră! Cea cu… „fapte” în acte! Celebra „doar fapte”! Am constatat tocmai… lipsă fapte! Mizerie în sector, adică! Așa c-am amendat-o!
Am și vești bune: Mai scăpăm de-o junglă urbană, mai… pieptănăm o bucată de București uitată 30 de ani și mai bine. La Pieptănari, numărul 9, granița cu Sector 4. Deunăzi a fost aici focar de infecție! Acum înverzim, curățim, vopsim, asfaltăm! Aducem normalitate pentru comunitate!
Focare de infecție mai avem! Destule ! De la Revoluție încoace fiecare a făcut ce a vrut în sectorul acesta… Mulți l-au batjocorit și prea puțini l-au iubit!
Lângă și printre conductele de termoficare supraterane de la margine, spre Iacob Andrei, este gunoi ca la groapa Glina! Infecție! Nepăsare! Focar! Conductele erau izolate, cândva. Acum sunt doar calde! De aceea, persoane fără adăpost obisnuiesc peste iarnă să-și facă adapost între ele! Cale de doi kilometri liniari… este o lume altfel!
Locul este administrat de fosta RADET. Astăzi am aflat că există! Ne vom ocupa să-l igienizăm! Pe cheltuiala proprietarului, desigur!
Mda… 5 este o bucată aparte de Bucuresti! Încă surprinzătoare!
Dar NOI încercăm să facem imposibilul… posibil!”, a scris Piedone pe Facebook.
Cetățeanul TV