Primarul comunei Gura Vadului, Marius Nicolae Sora, fostul primar al localităţii şi o funcţionară de la urbanism din cadrul Primăriei Gura Vadului au fost audiaţi, miercuri, în dosarul „Ferma Dacilor”.
CITEŞTE ŞI: Ministrul Turismului vrea schimbarea legii casificării pensiunilor după tragedia de la Ferma Dacilor
O funcţionară a Primăriei Gura Vadului a fost reţinută, miercuri, în dosarul Ferma Dacilor.
Funcţionara a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului şi este acuzată de fals intelectual şi abuz în serviciu, arată sursele indicate.
Intrarea în legalitate
Potrivit anchetatorilor, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” a Fermei Dacilor au fost realizate cu încălcarea legii. În plus, în privinţa femeii, anchetatorii spun că a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale, îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu.
Primarul din Gura Vadului, Marius Sora, fostul edil al localităţii Constantin Lungu şi angajata din primărie care se ocupă cu probleme de urbanism au fost ridicaţi, miercuri, pe bază de mandat şi au fost duşi la audieri în ancheta în care procurorii cercetează cauzele şi împrejurările în care a avut loc incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Cetățeanul TV