Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la Iaşi, că trebuie ca și de 1 Mai oamenii să fie responsabili în privinţa respectării restricţiilor pentru a nu apărea un ric suplimentar de răspândire a virusului. Orban spune că de Paşte s-a văzut că totul „a fost în regulă”.
„Oamenii, ca şi de Paşte, ca şi cu alte ocazii, duminici, zile libere, sunt convins că vor fi responsabili, că vor respecta regulile şi că, şi în cazul în care vor ieşi, vor ieşi astfel încât să nu existe un risc suplimentar de răspândire a virusului. Pot să vă spun, de exemplu, ştiţi că au fost foarte multe emoţii legate de sărbătoarea Paştelui, suntem deja la 10 zile, se vede că de Paşte totul a fost în regulă, nu există o creştere a numărului de infectări şi, în ciuda temerilor şi a avertismentelor lansate, până la urmă, cooperarea între Biserici şi autorităţi a dus la eliminarea aproape totală a oricărui risc epidemiologic. Şi de 1 Mai, oamenii, probabil, vor avea dorinţa de a ieşi mai mult, dar trebuie să respecte regulile care sunt stabilite”, a declarat premierul Orban, la Iaşi.
Și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că trebuie respecate regulile de 1 Mai, altfel după 15 mai „starea de urgență” ar putea să fie înlocuită cu o „stare de alertă”.
Ministrul Vela spune că, în perioada 1 Mai, este important să păstrăm regulile impuse de ordonanțele militate și să „nu ieșim la plajă, chefuri sau grătare”.
„Dacă de 1 mai lumea merge la plajă, nu respectă distanțarea socială și până în 15 mai se vor înregistra creșteri de cazuri, atunci nu vor fi scenarii discutate într-o variantă optimistă”, a declarat Vela, la Digi 24.
Cetățeanul TV