Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, joi, după consultările cu Ludovc Orban, că partidul său are un obiectiv pe termen mediu şi lung să reconstruiască social-democraţia în România.
Ponta susţine că învestirea viitorului Guvern nu depinde de Pro România, ci de cele cinci partide de dreapta care ar trebui să se înţeleagă între ele. Ponta amai afirmat că cel mai important aspect i se pare bugetul pentru anul 2020 şi aşteaptă să vadă cifrele în acest sens. În plus, liderul Pro România a afirmat că cea mai bună soluţie ar trebui să fie alegerile anticipate realizate odată cu alegerile locale sau în preajma acestora.
”Am răspuns invitaţiei colegilor de la PNL şi premierului desemnat de a avea o scurtă discuţie. Noi suntem un partid nou, mic, de centru stânga, care însă avem un obiectiv mare: să reprezentăm şi să apărăm interesele electoratului de stânga care din păcate a fost trădat de PSD. Aşa încât discuţiile nu puteau să avanseze, să spunem că votăm guvernul, nici vorbă de aşa ceva. Avem un obiectiv pe termen mediu şi lung de a reconstrui social-democraţia în România”, a declarat, joi, Victor Ponta, după discuţia cu Ludovic Orban.
Acesta a explicat că la discuţie a luat parte şi Florin Câţu, motiv pentru care au cerut date despre buget.
”Ne aşteptăm ca acest Guvern să ne spună în primul rând cum arată bugetul. Când te uiţi pe cifre, pe buget, îşi da seama, de fapt, cum va fi la anul – cu taxe, cu investiţii, cu impozite. Al doilea lucru am spus că susţinem să avem alegeri parlamenare anticipate odată cu cele locle, sau la o săptămână, pentru în în felul acesta se pot face şi procedurile parlamentare (…) să nu stăm tot anul 2020 în criză. Ar trebi, din mai, să ştim cine are majoritate, cine conduce România cine e în Opoziţie, pentru că acum sunt încurcate toate lucrurile”, a mai spus Ponta.
Acesta a afirmat că nu a cerut şi nu i s-au oferit ministere de către premierul desemnat.
”Dacă voiam ministere, luam de la doamna Dăncilă. Noi vrem un proiect”, a mai spus Ponta.
Victor Ponta a afirmat că învestirea noului Guvern nu depinde de Pro România.
”Sunt cinci partide de dreapta – PNL, USR, PMP, ALDE şi UDMR. Ar trebui să să se înţeleagă ei cinci”, a mai spus Ponta, explicând că Ludovic Orban ar trebui să procedeze ca la moţiunea de cenzură, să vadă exact, pe bază de semnătură, ce parlamentari votează.
”Dacă le trebuie voturile de la Pro România, mai discutăm”, a mai spus Ponta.
Cetățeanul TV