PNL le cere PSD și primarului general Gabriela Firea să-l revoce din funcție pe viceprimarul Tudor Ionescu, cunoscut drept Tudy, și îl acuză pe copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu de exercitarea unor presiuni asupra social-democraților pentru această alegere.
„Societatea civilă a reacționat, astăzi, violent, față de alegerea, în funcția de viceprimar al Capitalei, a unei persoane al cărei CV nu conține nicio recomandare pentru ocuparea unei astfel de demnități publice. Din contră, oricine a putut remarca faptul că Tudor Ionescu — căci despre persoana sa este vorba — are altfel de orientări și afinități decât cele presupuse de o funcție publică de decizie”, se arată într-un comunicat al PNL dat publicității joi și semnat de deputatul Ovidiu Raețchi.
Potrivit PNL, alegerea „unui astfel de viceprimar” a fost posibilă din cauza „presiunilor exercitate asupra PSD” de către copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, în condițiile alianței pe care cele două formațiuni o au la nivelul Bucureștiului. „PSD a decis, astfel, să facă un compromis pe seama bucureștenilor și să îi jignească prin cedarea voturilor lor lui Tudor Ionescu — nimeni altul decât finul lui Tăriceanu. Dată fiind această situație căreia cu greu putem să îi găsim un precedent, PNL cere PSD și primarului general, Gabriela Firea, să îl revoce cu prima ocazie pe Tudor Ionescu, dând astfel dovada înțelegerii faptului că penibilul are o limită, iar ridicolul nu trebuie să facă niciodată casă bună cu gestionarea unor funcții administrative sau politice de prim rang”, se mai precizează în comunicat.
Aurelian Bădulescu (PSD+UNPR) și Tudor-Tim Ionescu (ALDE) au fost aleși, joi, viceprimari ai Capitalei, în urma votului exprimat în ședința extraordinară a Consiliului General al Municipiului București.
Cetățeanul TV