luni, noiembrie 25, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăPetre Daea: Dezvoltarea zonei montane ar trebui să fie o prioritate

Petre Daea: Dezvoltarea zonei montane ar trebui să fie o prioritate

-

Legea Muntelui este cel mai valoros instrument juridic pus la dispoziţia locuitorilor din zonele montane ale ţării, iar prin aceasta se urmăreşte revitalizarea acestora, după ce au fost părăsite un timp de către decidenţi, a afirmat sâmbătă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la Festivalul Văii Gurghiului.

„Legea Muntelui este cel mai valoros instrument juridic pentru această zonă. Legea deja există. Acum se lucrează pe baza acestei legi, am făcut structurile zonale, am realizat ceea ce puteam până la această dată, am elaborat încă şase Hotărâri de Guvern. Le vom pune în aplicare în aşa fel încât în munte să fie o altă viaţă, altă preocupare pentru a păstra ceea ce avem. (…) Zona montană a fost părăsită de ‘preocuparea’ celor care au avut misiunea în domeniu şi acum ne luptăm cu timpul să prindem din urmă ceea ce practic nu am început, adică să facem în aşa fel încât oamenii să prindă speranţă şi ziua de mâine să fie altfel decât astăzi. Evident cu perspectivă în viitor pentru fiecare în parte. (…) Sigur, ne străduim să-l recuperăm, dar întotdeauna timpul pe care-l pierzi nu-l mai poţi recupera cu uşurinţă, motiv pentru care trebuie să ne grăbim şi să facem ceea ce trebuie în fiecare zi şi în fiecare moment”, a declarat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii s-a declarat „extrem de mulţumit” de ceea ce au realizat pe plan etnografic primarii de pe Valea Gurghiului, care scot în evidenţă unicitatea zonei inclusiv prin festivalul ajuns la a XIV-a ediţie.

„Iau cu mine tot ceea ce a fost şi este frumos în zonă: aceste tradiţii extraordinare, oameni formidabili, români adevăraţi care ştiu să păstreze tradiţiile şi să valorifice zona aceasta extraordinar de frumoasă. Vreau să-i felicit pe organizatori, vreau să-i felicit pe toţi primarii care s-au străduit, de-a lungul vremii, să facă aceste clădiri (satul cu case tradiţionale din fiecare localitate de pe Valea Gurghiului, n.r.) aici şi să păstreze tradiţia şi portul tradiţional pe care îl vedem cu toţii, atât de frumos şi atât de elegant”, a mai spus Petre Daea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Şoşoacă a ameninţat un bărbat cu bătaia: Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu una?

0
Șefa formațiunii SOS România, exclusă de justiție din cursa prezidențială, a intrat într-o altercație cu un bărbat, chiar în secția de votare. CITEŞTE ŞI: Şoşoacă a făcut scandal la urne "Hai mă, ai tupeu să mă împuști, sau îți trag eu...