Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor, s-a predat marți, în Italia, la o secție de poliție din regiunea Napoli, potrivit presei din Peninsulă.
Vâlcov era dat în urmărire generală, după o condamnare definitivă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă și spălare de bani.
În urma acestor infracțiuni, fostul demnitar ar fi încasat necuvenit peste 1,5 milioane de euro.
Darius Vâlcov s-ar fi predat în Portici – un oraș din regiunea Campania, provincia Napoli, potrivit presei italiane. Fostul demnitar ar fi contactat poliția, după care s-ar fi prezentat la secție.
Darius Vâlcov a fost dat în urmărire internațională în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Era de negăsit după condamnarea la 6 ani de închisoare cu executare, în dosarul tablourilor.
Fostul primar al Slatinei a fost gasit vinovat acum pentru trafic de influenta si spalare de bani, infracțuni în urma cărora ar fi încasat necuvenit peste un milion si jumatate de euro. Ca să acopere acest prejudiciu instanța a pus sechestru pe bani şi bunuri de peste 7,2 milioane de lei, printre care 3 lingouri de aur şi 172 de tablouri.
Acuzaţii
Darius Valcov a primit spăgi de peste 1,5 milioane de euro de la omul de afaceri Teodor Berna, spun anchetatorii. În schimbul banilor, acesta ar fi câştigat contracte publice în judeţul Olt. Valcov a investit o parte din bani în 172 de tablouri de valoare, pe care procurorii DNA le-au ridicat în urma percheziţiilor.
În repetate rânduri, Vâlcov a încercat să-i convingă pe judecatori ca este nevinovat.
Imediat după sentință, s-a speculat că ar fi fugit de mult în Italia.
Vâlcov s-ar afla în Italia, țară preferată de mai multi politicieni, persoane publice sau oameni de afaceri condamnati la inchisoare in Romania. În ultimii ani am asistat la un exod al condamnaților din țara nostră care au plecat în Peninsulă și-au stabilit acolo reședința ori și-au deschis afaceri, motive pentru care unii judecători italieni au refuzat extradărea românilor condamnați.
Cetățeanul TV