În urmă cu o lună, o instanță din Franța a refuzat predarea acestuia către autoritățile din România, în vederea executării unei pedepse cu închisoarea.
CITEŞTE ŞI: Justiţia franceză, palmă pentru România: Paul de România NU va fi extrădat!
În urma activităților de cooperare polițienească internațională, între Poliția Română și Poliția din Malta, Paul Philippe al României a fost localizat și depistat într-un resort, au precizat surse judiciare pentru stiripesurse.ro.
Față de acesta urmează să se deruleze procedurile specifice de reținere și cerere de predare.
„Prințul” fugar, în vârstă de 76 de ani, a fost arestat în Franța în iunie 2022, după ce a fugit din țară să în urma unei sentințe de 3 ani și 4 luni închisoare.
Condamnat în dosarul Pădurea Băneasa
În decembrie 2020, Paul Lambrino a fost condamnat în apel de către Înalta Curte de Casație a României la 3 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și dare de mită.
El a fost acuzat că, între 2006 și 2013, a colaborat cu o bandă de infractori pentru a recupera proprietăți pe care le pretindea ca moștenitor al familiei regale românești, printre care pădurea Snagov și ferma Băneasa. În total, 18 persoane au fost condamnate în acel dosar.
Procurorii, care au declarat că Lambrino nu avea niciun drept asupra proprietăților, au estimat că prejudiciul adus statului a fost de aproximativ 145 de milioane de euro.
„Nu am făcut nimic ilegal sau incorect, am încredere în Franța să mă scoată din acest coșmar”, a declarat el, în octombrie. „Sunt acuzat pentru că sunt considerat moștenitorul bunicului meu”.
Tatăl lui Lambrino, Carol Mircea Grigore, a luptat pentru a fi recunoscut că moștenitor legitim al lui Carol al II-lea, rege al României din 1930 până la abdicarea să în 1940 în favoarea fiului sau mai mic, Mihai. Tatăl lui Lambrino a fost considerat nelegitim.
Cetățeanul TV