Pacienții din Slatina și din Olt, afectați de boala Parkinson, au de acum o șansă în plus la o viața cât de cât normală pentru că, la Spitalul Județean de Urgență din Slatina este administrat un tratament inovativ cu apomorfină.
Medicii neurologi slătineni, au administrat, deja, zilele trecute, unei paciente de 70 de ani, din județul Olt, cu o formă gravă de Parkinson, ce era complet imobilizată la pat, injecția cu apomorfină, rezultatele fiind îmbucurătoare.
Tratament gratuit
Șeful Secției de Neurologie de la Spitalul Slatina, medicul Renică Diaconescu (foto), a precizat că, după administrare, pacienta a putut să meargă. Tratamentul este gratuit, la nivel național fiind în derulare un program pentru pacienții cu forme severe de Parkinson ce sunt țintuiți la pat. Terapia există de peste 10 ani în lume, dar în România a intrat de puțin timp.
Medicii slătineni mai spun că nu se poate administra medicamentul la pacienții care au Parkinson asociat cu demență sau boli psihice, pentru că agravează această simptomatologie.
Sunt foarte mulți pacienți în județ diagnosticați cu Parkinson, care sunt monitorizați de medicii neurologi slătineni. Prin administrarea acestui tratament, pacienții constată o îmbunătățire, fiindu-le redată speranța că se poate face ceva și pentru ei, a transmite corespondentul Radio România.
Cetățeanul TV