Acest lucru s-a întâmplat în perioada 21 – 27 decembrie, când la solicitarea Instituției Prefectului Dâmbovița, instituțiile de control au făcut verificări în zone aglomerate, pieţe, parcuri şi în mijloacele de transport în comun.
Scopul a fost acela de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară. S- au făcut verificări pentru respectarea măsurii privind circulația persoanelor după ora 23:00.
Sancţiuni contravenţionale uriașe
Au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.550 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuale, în special nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. Dar și pentru circulația unor persoane în intervalul orar 23:00 – 05:00.
Acţiunile vor continua și în perioada următoare. Scopul este verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, nu neapărat acela de a aplica sancţiuni. Scopul este de a explica oamenilor necesitatea respectării normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor.
Pentru siguranță, este important să se poarte masca de protecție, să se respecte măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autoritățile din Dâmbovița.
Cetățeanul TV
pandemia falsa