Mai puţin de jumătate dintre candidaţii care se prezintă la un interviu negociază salariul, deşi suma oferită de companie poate fi mărită de regulă cu până la 25%, afirmă peste şase din zece angajatori, conform celui mai recent sondaj BestJobs. În plus, procentul celor care îşi negociază beneficiile extra-salariale este şi mai mic.
Mai puțin de un sfert dintre angajatori spun că sub 10% dintre candidaţii care se prezintă la interviu negociază salariul oferit, în timp ce aproape 40% afirmă că între 10 şi 50% dintre cei intervievaţi fac acest lucru. Doar 10% dintre angajatori spun că procentul candidaţilor care îşi negociază salariul este între 75 şi 100%.
Cu toate astea, peste şase din zece angajatori afirmă că salariul oferit unui candidat este negociabil. În cea mai mare parte (56,6%), recrutorii declară că suma oferită poate fi negociată cu până la 25%.
Pentru aproape unul din zece angajatori, candidatul poate negocia cu peste 25% suma oferită. În schimb, circa trei din zece recrutori susţin că nu există nicio marjă de negociere.
În general, cei mai mulţi candidaţi care îşi doresc negocierea salariului sunt bărbaţii (46%), în timp ce sub o treime dintre femei abordează acest subiect, conform răspunsurilor oferite de angajatori.
Când vine vorba despre beneficiile extra-salariale, peste jumătate dintre recrutori (53%) spun că sub 10% dintre candidaţii care se prezintă la interviu negociază şi aceste drepturi.
De cealaltă parte, peste patru din zece angajaţi (42%) susţin că acceptă de regulă salariul oferit de angajator din prima, fără nicio negociere, în timp ce doar doi din zece candidaţi negociază oferta salarială. Există totuşi şi angajaţi (34% dintre respondenţi) care spun că obişnuiesc să negocieze atât salariul, cât şi pachetul de beneficii extra salariale.
Beneficiile extrasalariale cerute
Printre beneficiile extra-salariale negociate de candidaţi, la un interviu, cele mai cerute sunt programul flexibil de lucru, pentru circa 47% dintre respondenţi, bonusurile de performanţă (44%) şi trainingurile/cursurile de şcolarizare plătite de firmă pentru dezvoltare profesională (30%). Alte beneficii care sunt de obicei negociate sunt acoperirea totală/parţială a cheltuielilor de transport (25,3%), maşină de serviciu (24%), posibilitatea de a lucra de acasă (19%) şi asigurare privată de sănătate pentru toată familia (18,5%).
În acelaşi timp, atunci când candidaţii sunt întrebaţi, în cadrul interviului, de aşteptările salariale, cei mai mulţi dintre ei – trei din zece – menţionează nivelul salarial actual. Alţi 28% adaugă între 10 şi 25% la salariul actual, unul din zece adaugă până la 50% în plus şi 8% adaugă cel mult 10%.
pe de altă parte, tichetele de masă, cadourile (cardurile și tichetele cadou), decontarea transportului (către/de la serviciu), turismul intern (tichetele de vacanță) şi pensiile private (pilonul 3) sunt principalele beneficii extrasalariale pentru care angajații români au optat anul trecut, potrivit celei de-a doua ediții a Analizei anuale BenefitOnline.ro asupra tendințelor din piața de beneficii extrasalariale din România. În timp ce preferințele angajaților în materie de beneficii se mențin față de 2017, bugetele cheltuite de companii în platformă au crescut cu 150% de la an la an.
Dacă în 2017 angajatorii au cheltuit peste 46 de milioane de lei pentru beneficiile pe care angajații și le-au ales accesând BenefitOnline.ro, cea mai mare platformă online de beneficii extrasalariale din România, în 2018 companiile au alocat în acest scop 114 milioane de lei. În același timp, numărul de angajați care au utilizat anul trecut platforma BenefitOnline.ro a ajuns la 103.000. Suma medie acordată lunar de companii pentru beneficiile extrasalariale ale angajaților în 2018 a fost de 355 de lei, de la 320 de lei cu un an înainte, reprezentând o creștere de 11%.
Dintre angajaţii care spun că nu negociază oferta salarială sau beneficiile, aproape doi din zece afirmă că nu se simt confortabil să ceară mai mulţi bani, alţi 14% se tem că nu vor fi acceptaţi la interviu sau că vor părea lacomi (12%).
Sondajul a fost efectuat în perioada 3 iunie -21 iunie 2019, pe un eşantion de 210 companii şi 1.100 utilizatori de internet.
Cetățeanul TV