vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăNeculai Onţanu, 3 ani cu suspendare pentru o şpagă uriaşă

Neculai Onţanu, 3 ani cu suspendare pentru o şpagă uriaşă

-

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost condamnat, marţi, la o pedeapsă de 3 ani cu suspendare în dosarul „afacerilor” cu terenuri dintr-o zonă de lux a Capitalei.

Şpaga calculată de anchetattori se ridică la 4 milioane de euro. Toma Şutru, „mâna draptă” a lui Onţanu la primărie a primit tot 3 ani cu suspendare, la fel ca avocata Loredana Radu, nepoata fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea.

Sentinţa este definitivă.

Anterior, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că faptele lui Neculai Onţanu s-ar fi prescris şi a dispus încetarea procesului penal cu privire la fostul edil.

Minuta

„Condamnă pe inculpatul Onţanu Neculai la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită(…) Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Onţanu Neculai pe durata unui termen de încercare de 8 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu, b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86 ind.4 din Vechiul Cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale”, se arată în minuta deciziei ICCJ.

CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. Nou dosar penal pentru Pescariu și Primăria lui Onțanu!

Acuzaţiile

Neculai Onţanu a fost trimis în judecată în iunie 2016 de DNA sub acuzaţia că, în perioada 2006 – 2007, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza Sectorului 2. În dosar au mai fost deferiţi justiţiei Toma Şutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului 2, Loredana Radu şi Aurel Radu. Neculai Onţanu este acuzat că a pretins şi primit, în mod indirect, o suprafaţă de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din Sectorul 2 – o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu şi Aurel Radu.Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onţanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obţinut de la Primăria Sectorului 2 o autorizaţie de construcţie pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a şi fost ridicat pe numele fiicei lui Oprea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...