Geta a lui Toma ale Nae, moașa mea, a fost cea mai senină ființă din lume pe care am cunoscut-o.
Se măritase, din amor nebun, cu Ion al lui Toma ale Nae, nepotul lui Lișoiu, ăla devenit legendar că era atât de leneș că dormea în pârâu cu capul pe mal.
Moșoiul meu, adică bărbatul Getei, soră cu tita Oane ale Țasta, nu era doar leneș ca înaintașul său Lișoiu, era și bețivan sadea.
Par egazamplu, pe la sfârșitul anilor 1950, cu doar vreo 4-5 clase la bază, e trimis de partid la Facultatea de Agronomie din București ca să urmeze cursurile de un an de director de SMT.
Până atunci se ocupa de strâns cotele de bumbac din Vădastra.
Nu cred că trebuie să explic ce erau „cotele” în anii 1950… Totuși, o fac pe scurt: Sărăcirea oamenilor muncitori pentru a-i obliga să se înscrie în mizeriile de CAP—uri (cooperative agricole de producție)
SMT a devenit apoi SMA, adică Stațiunea de Mecanizarea a Agriculturii.
Moșoiul meu, adică ăla care ar fi trebuit să mă dea la grindă de Anul Nou când eram mic, dar nu putea că era tot timpul beat, a absovit cursurile Universității de Agricultură din Bucureși și a primit o diplomă de director de SMT (pe care jur că am văzut-o cu ochii mei).
Bun, așa erau timpurile!
Moșoiul meu a fost repartizat director la SMT Ciorogârla, că partidul avea, ca și azi, nevoie de oameni proști, dar de nădejde.
Bun, așa erau timpurile!
Nu trec trei luni și tovarășul director al SMT se îmbată și intră cu un tractor cu șenile în mănăstirea din zona Ciorogârla.
Nu că ar fi fost parte a regimului comunist care se lupta cu „opiumul popoarelor”, ci pentru că era, pur și simplu, beat.
Moșoiul meu a scăpat de pușcărie, că – deh, ca și azi, partidul nu poate greși, dar a fost trimis înapoi la Vădastra, unde a stat numai beat până l-a iertat Dumnezeu, că partidul nu l-a mai reabilitat.
Mi-am amintit toate astea azi, când un fost coleg de facultate, om cu frica lui Dumnezeu, pentru care pun mâna în foc că vrea doar binele comunității, m-a sunat ca să-l ajut să câștige alegerile pentru primăria din comuna lui.
După ce l-am chestionat, ca un consultant cu sânge rece, ca să-l pot ajuta să nu arunce bani pe fereastră în campania electorală, despre realitatea din comuna sa, care, chiar dacă de supără, că nu i-am cerut acordul, e cea în care s-a născut „academiciana de renume mondial” Elena Ceaușescu, mi-a venit în minte vorba moașei mele: Căcă-m-aș în gura lumii!
Majoritatea alegătorilor români, în special din mediul rural, e dependentă de „șprițul” pe care i-l dă primarul în funcție!
Ce dacă primarul e mai leneș ca Lișoiu și mai bețiv ca moșoiul meu, care a dat-o în gard, ca director de SMT?
Până la urmă, „gura lumii” face primari, europarlamentari, parlamentari, președinți, înalți funcționari publici etc. etc. din toți hoții care-i cântă în strună.
D-aia ne merge așa „bine”, că curul bate gura!
Moașa mai avea o vorbă, spusă tot cu zâmbetul pe buze: „Căcă-m-aș în e de viață!”.
Eu aș aduce la zi vorba moașei, care e de ani buni oale și ulcele: „Căcă-m-aș în ea de lume nouă, condusă de Biden și Ursula!”.
Că așa sunt timpurile!
Cetățeanul TV
