vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalCel mai mare pelerinaj religios din România se ține

Cel mai mare pelerinaj religios din România se ține

-

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că manifestările de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu vor mai fi organizate ca în ceilalţi ani.

Acest lucru din cauza pandemiei de COVID-19, şi a îndemnat la precauţie.

„Fiecare activitate este reglementată de anumite norme şi trebuie să le respectăm. La începutul acestei pandemii spuneam că nu vom avea un an normal ca în ceilalţi ani. Nu am avut sărbători pascale la fel ca în ceilalţi ani. Nu am avut Rusalii, nu am avut concedii. Nu am avut început de an şcolar. Deci nici aceste sărbători nu vor fi ca în ceilalţi ani. Haideţi să înţelegem că, dincolo de ce suportă corpul medical şi efortul spitalelor, trebuie să reglementăm sau să păstrăm acele reglementări din prespital. Această pandemie nu se tranşează în spital, ci în prespital. Acolo avem nişte reguli, le respectăm. Avem o transmitere comunitară scăzută. Avem cazuri puţine şi atunci putem şi noi, ca sistem medical, să respirăm”, a spus Tătaru.

 Sfat pentru cei care vin în pelerinaj la Iaşi 

Întrebat ce sfat le dă celor care vin în pelerinaj la Iaşi în această perioadă, ministrul Sănătăţii a spus că este importantă purtarea măştii. Dar si  respectarea distanţării fizice şi evitarea locurilor aglomerate.

„Dăm aceleaşi sfaturi pe care le dăm de la începutul acestei pandemii. Portul măştii, distanţare, dezinfectant. Iar în acelaşi timp, să ne dăm seama că mergem în locuri aglomerate. Evităm acele locuri în măsura în care putem să păstrăm nişte precauţii”, a spus Tătaru.

Referitor la numărul mare de pelerini care e posibil să ajungă la Iaşi, Nelu Tătăru a spus că are încredere în autorităţile locale că pot gestiona această situaţie.

„Nu neapărat trebuie să ne gândim la un număr mare. Cei care vin şi trebuie să respecte nişte precauţii. Vrem nu vrem, suntem în timp de pandemie. Vrem nu vrem sunt Sărbătorile Iaşiului.Dar va trebui să le adaptăm contextului pe care îl trăim noi astăzi”, a spus ministrul Sănătăţii.

Primarul Mihai Chirica a declarat că, din cauza pandemiei, evenimentele cultural artistice care se organizau de Sărbătorile Iaşiului nu vor mai fi organizat. Dar că îşi doreşte să îşi ia măsurile de precauţie necesare în cazul în care în oraş vor veni pelerini cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Nu încurajăm pe nimeni să vină”

„Nu încurajăm pe nimeni să vină. Dar nu dorim să fim descoperiţi dacă pelerinii ajung aici. De aceea ne vom pregăti doar în acest context, să nu ne prindă pe picior greşit. De cel puţin două zile ajung tot mai multe grupuri de pelerini. Trebuie să ne aşteptăm la acest lucru. În România nu este interzisă libertatea de mişcare. Avem obligaţia de a-i primi aşa cum se cuvine pentru a nu-i pune în pericol şi să nu ne punem în pericol nici pe noi. Celelalte evenimente nu se vor mai ţine”, a spus Mihai Chirica, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...