Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a afirmat, luni, că nu există în prezent sincope în legătură cu aprovizionarea populaţiei cu alimente.
El a precizat că România nu va limita exportul de cereale deoarece produce mai mult decât consumă.
CITEŞTE ŞI: Efectul invaziei Ucrainei asupra burselor de petrol și cereale
Adrian Chesnoiu a fost întrebat, luni, dacă România va lua o decizia de limitare a exportului de cereale din cauza crizei din Ucraina aşa cum fac Ungaria, Bulgaria şi Serbia.
Analiza
„Trebuie să precizăm încă de la început că România nu este niciuna din aceste ţări. Noi în mod tradiţional suntem o ţară care exportăm pentru că producem mai mult decât consumăm în intern şi lucrul acesta trebuie să fie foarte bine înţeles de toată lumea. Din evaluările pe care le-am făcut până acum la Ministerul Agriculturii nu există niciun risc să nu putem aproviziona populaţia. Evident că pe măsură ce lucrurile evoluează sau involuează necesită măsuri dedicate pentru a asigura populaţia României că are la dispoziţie hrană şi produse agroalimentare. Lucrurile acestea se analizează de foarte mult timp pentru că noi am prevăzut să fim foarte conştienţi de faptul că nu este prima criză, ea vine şi se suprapune peste criza în energie, peste criza pandemică şi toate aceste lucruri în ultimii doi ani au afectat agricultura României şi de altfel agricultura tuturor statelor din Uniunea Europeană. (…) Ministerul Agriculturii se ocupă strict de producţia agroalimentară şi la nivelul acesta vă spun că nu există în momentul de faţă sincope cu aprovizionarea populaţiei cu alimente”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Cetățeanul TV