Micii fermieri care aplică tratamente de protecția plantelor, aici fiind incluse tratamente cu erbicide, insecticide, fungicide și chiar regulatori de creștere, riscă închisoare de la 1 la 5 ani și amenzi de până la 15.000 de lei, prevede o ordonanță de urgență semnată de ministrul Agriculturii Petre Daea.
Prin actul normativ publicat de Ministerul Agriculturii și semnat de ministrul Petre Daea, toți producătorii agricoli care nu sunt fiscalizați nu vor mai avea dreptul să își lucreze pământul dacă nu fac contract cu o firmă care prestează servicii agricole. Pentru fitofarmacii, ordonanța restricționează comercializarea produselor de protecția plantelor care au ambalaje de peste 1 kilogram sau 1 litru, potrivit g4media.ro.
Ministerul Agriculturii a publicat marți, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României. Actul normativ introduce o serie de restricții în special pentru fermierii mici, care activează ca persoane fizice. Fermierii fiscalizați vor avea restricții pentru ca, în lipsa unei autorizații, nu vor mai putea să își facă stocuri de produse pentru a evita fluctuațiile de prețuri.
Cetățeanul TV