Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat, luni, că printre persoanele decedate în accidentul aviatic din apropiere de Milano se află şapte cetăţeni români, toţi având şi alte cetăţenii.
În continuarea informațiilor transmise cu privire la accidentul aviatic ce a avut loc în data de 3 octombrie 2021, la periferia orașului Milano, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile italiene, în urma demersurilor de identificare a victimelor acestui incident, printre persoanele decedate se regăsesc 7 cetățeni români (toți deținând și alte cetățenii).
Totodată, MAE menționează că, până la acest moment, Consulatul General al României la Milano nu a primit solicitări de asistență consulară cu privire la acest incident.
Consulatul aşteaptă rudele
Consulatul General al României la Milano continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, inclusiv cu privire la procedurile specifice, respectiv facilitarea repatrierii corpurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces.
Un avion privat s-a prăbuşit, duminică, în apropiere de Milano, accident soldat cu moartea celor şapte pasageri şi a pilotului. Potrivit presei italiene, avionul era înmatriculat în România. AFP nota că aparatul de zbor, un Pilatus PC-12 care a decolat de pe aeroportul milanez Linate cu destinaţia Olbia, s-a prăbuşit la cinci minute după decolare, duminică după-amiază, la San Donato Milanese, localitate situată la sud-est de Milano. Miliardarul Dan Petrescu, în vârstă de 68 de ani, soţia acestuia şi fiul lor Dan Ştefan Petrescu, de 30 de ani, se numără printre victimele accidentului aviatic, informa Corriere della Sera.
Avionul era pilotat de Dan Petrescu, proprietarul aparatului de zbor – cumpărat în 2015 împreună cu Vladimir Cohn, fost acţionar al FC Dinamo. Dan Petrescu, unul dintre cei mai bogaţi români, avea dublă cetăţenie, română şi germană, scria jurnalul din Italia. Soţia miliardarului era în vârstă de 65 de ani şi avea cetăţenie franceză, iar fiul lor Dan Ştefan, născut la Munchen, avea dublă cetăţenie. Mama lui Dan Petrescu, în vârstă de 98 de ani, este la Olbia, la reşedinţa familiei. Duminică, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) preciza că printre persoanele decedate în accidentul aviatic de la periferia oraşului Milano se află doi cetăţeni români, cu dublă cetăţenie, conform informaţiilor primite până la acel moment.
Cetățeanul TV