Preşedintele PNL, Ludovic Orban, fost candidat al partidului la Primăria Capitalei, l-a luat luni în tărbacă pe Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, fost primar general al Bucureştiului.
Ludovic Orban a spus despre Victor Ciorbea că este subordonat PSD şi a anunţat că se gândeşte ”să-l facă de râs” în cadrul unui eveniment organizat chiar de către instituţia condusă de acesta şi unde vor participa invitaţi din toată Europa.
”Uitaţi-vă la ce face Ciorbea. Este evident că acţionează ca un mărunt membru al PSD. Am primit o glumeaţă invitaţie la un eveniment organizat de Avocatul Poporului care se referă la Ombusman în ţările europene. Să ştiţi că chiar cochetez cu ideea de a-l face de râs pe domnul Viorbea chiar în faţa invitaţilor săi, să vadă şi ei în ce hal a ajuns instituţia Avocatului Poporului sub conducerea lui Victor Ciorbea”, a declarat Ludovic Orban.
Cetățeanul TV