Contractul de peste trei miliarde lei semnat de ministrul transporturilor în ianuarie cu polonezii de la PESA, pentru 62 de trenuri noi de scurt parcurs, va fi anulat. Printr-o decizie definitivă pronunțată vineri, 5 aprilie, de Curtea de Apel București, a fost admisă contestația francezilor de la ALSOM.
CITEŞTE ŞI: Grindeanu: Construcția primei secțiuni de pe traseul Autostrăzii Nordului are finanțare asigurată
„Solutia pe scurt: Admite in parte plangerea Alstom Transport S.A.. Modifica Decizia atacata, in sensul ca admite in parte contestaţia formulată de Alstom Transport S.A. si, in consecinta: – anuleaza in parte: (i) Comunicările privind rezultatul procedurii, respectiv Adresa nr. 7616/ 30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 1, a Adresa nr. 7618/30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 2 şi Adresa nr. 7620/30.10.2023 privind comunicarea rezultatului Procedurii de atribuire – Lotul 3, precum si (ii) Raportul procedurii nr. 7612/27.10.2023 aferent Lotului 1, Raportul procedurii nr. 7613/27.10.2023 aferent Lotului 2 si Raportul procedurii nr. 7614/ 27.10.2023 aferent Lotului 3, in ceea ce priveste evaluarea ofertei PESA; – obliga Autoritatea contractanta la reevaluarea ofertei depuse de POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ S.A., conform motivelor expuse in considerentele prezentei hotarari. Respinge plangerea POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ S.A., ca neintemeiata. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.04.2024″, se arată în minutea hotărârii CAB.
Contractul a fost semnat în ianuarie
Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), semnase contractul cu PESA după decizia favorabilă a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Se întâmplă rar ca instanța să întoarcă deciziile CNCS.
Contractul presupune achiziția a 62 de rame electrice de scurt parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.
Valoarea totală a contractului este de 3.038.000.000 lei, fără TVA. Finanțarea proiectului va fi asigurată prin Fondul de Modernizare (fonduri europene nerambursabile), iar cofinanţarea de la bugetul de stat.
Termenul de livrare al primei rame este de 24 de luni, de la semnarea contractului, iar livrarea întregului lot de 62 de rame se va efectua în termen de 36 de luni, la care se adaugă perioada de mentenanță de 15 ani, preciza MT.
Cetățeanul TV