Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat, duminică, la Iaşi, că anul acesta vor fi scoase la concursul de rezidenţiat mai multe locuri pentru specializările care au fost solicitate mai mult în timpul pandemiei de COVID-19. Numărul locurilor disponibile este de 6.100, cu 1.390 mai multe faţă de cele de anul trecut.
„Rezidenţiatul a fost anunţat în urmă cu şase luni. Sunt aceleaşi perspective. Vom avea un număr mai mare de locuri pentru specializări deficitare pe care le-am putut vedea şi gestiona în această pandemie”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Examenul de rezidenţiat din acest an, în toate cele trei domenii – medicina, medicină dentară şi farmacie, va fi susţinut duminică, 15 noiembrie. Numărul locurilor disponibile este de 6.100, cu 1.390 mai multe faţă de cele de anul trecut.
Cetățeanul TV