Locomotiva unui tren a deraiat, vineri dimineața, între Roșiori Nord și București Basarab, mersul trenurilor fiind afectat.
CITEŞTE ŞI: Ministrul Grindeanu, despre spitalele CFR: Nu se desfiinţează nimic!
Potrivit CFR Călători, la ieșirea din stația Zăvestreni, în zona macazului, s-a produs deraierea de o osie a locomotivei trenului R 9304 Roșiori Nord – București Basarab.
„Călătorii sunt în afara oricărui pericol și vor fi preluați până la destinații cu automotoare îndrumate din stația București de către CFR Călători.
Cauzele producerii accidentului
La fața locului s-au deplasat reprezentanții autorităților care anchetează cauzele producerii acestui accident conform reglementărilor în vigoare, precum și echipa de intervenție feroviară pentru eliberarea gabaritului”, informează CFR Călători.
Circulația celorlalte trenuri este temporar întreruptă în zona afectată și se va desfășura, în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Sunt afectate trenuri de călători care staționează în gările adiacente, până la redeschiderea circulației (72, 9900,10090, 11500,1594, 79, 11612, 9002, 11614), potrivit CFR Infrastructură.
Cetățeanul TV