marți, decembrie 17, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăLive-urile făcute de aleşi pe reţelele sociale, interzise în interiorul Parlamentului

Live-urile făcute de aleşi pe reţelele sociale, interzise în interiorul Parlamentului

-

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, a introdus marți în Statutul parlamentarilor noi interdicții și sancțiuni pentru aleși.

CITEŞTE ŞI: Mașini distruse de copaci doborâți de vânt, în Piatra-Neamț

Proiectul adoptat de parlamentari interzice:

  1. Transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, a Senatului, a Biroului permanent, a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau a şedinţei comisiilor prin alte mijloace decât prin mijloacele electronice aflate în dotarea Secretariatului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului ori prin mijloacele electronice utilizate de mass-media acreditate de Camera Deputaţilor ori, după caz, de către Senat. „Prin excepţie de la teza anterioară, deputaţii sau senatorii pot transmite sau înregistra şedinţa Camerei din care fac parte şi şedinţele comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau în cazul celor neafiliaţi în perimetrul alocat acestora”, prevede un articol.
  2. Un alt articol stipulează că în sala de şedinţe a plenului fiecărei Camere şi în sălile în care se desfăşoară şedinţele Biroului permanent, ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare ori ale comisiilor sunt interzise: participarea la desfăşurarea unui banner; utilizarea violenţei fizice împotriva unui deputat, senator sau alt demnitar; utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui deputat, senator sau alt demnitar. Constituie abatere disciplinară parlamentară şi comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui alt demnitar în şedinţele plenului, Biroului permanent, Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau comisiilor ori în afara acestora, dar şi cu privire la exercitarea mandatului de deputat sau senator, mai prevede proiectul.
  3. Utilizarea de către altă persoană a cardului de vot electronic care aparține unui deputat sau senator.

Diminuarea indemnizației

La sancţiunile disciplinare parlamentare existente se adăugă diminuarea indemnizaţiei. Astfel, se consideră sancţiune disciplinară diminuarea indemnizaţiei cu până la 50%, pe o durată de maximum 6 luni, pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic al altui deputat sau senator; pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaţilor sau Senatului ori în cadrul şedinţei comune a celor două Camere; pentru înregistrarea sau transmiterea în direct a şedinţei Camerei Deputaţilor, a şedinţei Senatului, a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei Biroului permanent, a şedinţei Comitetului liderilor grupurilor parlamentare sau a şedinţei comisiilor; pentru violenţa fizică utilizată împotriva unui alt deputat sau senator ori pentru violenţa verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar.

Se consideră, totodată, sancţiune disciplinară reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde/intervenţie pentru o perioadă de până la 3 luni în cadrul şedinţelor Camerei Deputaţilor, Senatului ori şedinţelor comune ale celor două Camere, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare, pentru utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar, precum şi retragerea şi punerea la dispoziţia secretarului general al Camerei Deputaţilor sau Senatului pentru o perioadă de până la 6 luni a personalului angajat şi a autoturismelor repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor sau Senatului începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Lasconi, scandal în faţa Guvernului: Am crezut că a trecut epoca manipulării, șantajului și minciunii!

0
Președintele USR, Elena Lasconi, a ajuns marți, la sediul Guvernului, unde are loc reuniunea liderilor partidelor care vor să formeze viitoarea coaliție și a acuzat faptul că reprezentanții USR nu au fost invitați: CITEŞTE ŞI: USR nu vrea să-l sprijine...