Magistrații eleni au hotărât ca Sorin Oprescu să rămână liber până la următorul termen de judecată.
Fostul primar al Capitalei trebuie să plătească, până mâine, o cauțiune de 5.000 de euro.
Sorin Oprescu va trebui să se prezinte în fiecare lună la Poliție, pe data de 5 și pe data 16, pentru un control judiciar.
CITEŞTE ŞI: Iubita lui Oprescu, declaraţii BOMBĂ în Grecia: A fost condamnat la moarte!
Ieri, ședința a durat aproximativ șase ore, mai exact până spre finalul programului Curții de Apel din Atena, motiv pentru care judecătorii au decis amânarea ședinței pentru dimineața zilei de astăzi.
Audiaţi mai mulţi martori români
Au fost audiați mai mulți martori, mai mulți experți în drept internațional și în drept românesc, printre aceștia și un profesor de drept de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, un avocat și un fost judecător al Curții Constituționale din România. Aceștia au vorbit despre problemele sistemului judiciar din țara noastră.
Întrebat cât l-au audiat magistrații eleni şi ce întrebări i-au adresat, Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională a precizat:
„M-au audiat cam jumătate de oră. Interesul judecătorilor de la Curtea de Apel din Atena a fost destul de mare în această speță.
Au vrut să afle detalii din dosar, dar nu le pot da eu pentru că nu cunosc dosarul şi nu sunt specialist în penal.
Procedura penală din România
Față de ceilalți pe mine m-au întrebat multe lucruri legate de procedura penală din România şi de ce se întâmplă în general. Instanța a vrut să afle în primul rând care sunt hibele din dosar, adică în ce măsură Sorin Oprescu a avut parte de un proces corect sau nu.
Sunt chestiuni care țin mai mult de imaginea justiției Române.
Ei au insistat şi m-au întrebat ce mi se pare mie în neregulă, iar eu nu sunt în măsura să comentez decizia unui judecător.
Cetățeanul TV