vineri, decembrie 27, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăJoi, ultima zi de stare de urgenţă în România. Când intră în...

Joi, ultima zi de stare de urgenţă în România. Când intră în vigoare starea de alertă

-

România a intrat joi în ultima zi de stare de urgenţă, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidenţial, având în vedere pandemia de coronavirus.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa, în data de 4 mai, că starea de urgenţă nu va fi prelungită, potrivit digi24.

„Starea de urgenţă nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă. Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Începând din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra într-o aşa numită stare de alertă. Care este prevăzută de legislaţia specifică ce clarifică cum se acţionează în situaţia unei epidemii . Iar noi clar suntem, din păcate, într-o epidemie de COVID-19”, declara șeful statului în urmă cu zece zile.

Starea de urgenţă pe teritoriul României, pe 16 martie

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României pe 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile.

Instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a venit la câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus.


Pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat peste o mie de decese din cauza virusului SARS-CoV-2. Dar şi peste 16.000 de persoane infectate, conform ultimei raportări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică.

Mai sunt 14.313 persoane în carantină instituţionalizată pe teritoriul României. Iar alte 18.980 sunt în izolare la domiciliu . Ele se află sub monitorizare medicală.

Cele mai multe cazuri de coronavirus s-au înregistrat, potrivit ultimei raportări, în Suceava – 3.317, Bucureşti – 1.555, Neamţ – 785, Arad – 679, Botoşani – 632, Mureş – 621, Braşov – 594, Hunedoara – 589, Galaţi – 522, Cluj – 516.

Starea de urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă. Ele vizeaza domeniil de ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală.

Prin decretul din 14 aprilie privind prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile au fost dispuse măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă. Ele privesc domeniile ordine publică, stare civilă, economic, al fondurilor europene, sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie, afaceri externe, transporturilor şi infrastructurii, educaţie şi cercetare.

În această perioadă au fost emise 12 ordonanţe militare cu măsuri privind toate aceste domenii.

Starea de alertă, după ridicarea stării de urgenţă

După ridicarea stării de urgenţă, ar urma să fie instituită starea de alertă. Parlamentul a adoptat aseară proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă. Au fost făcute mai multe modificări.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea. Pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.

Legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun. Iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei.

Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Elena Udrea, mesaj din închisoare: Vă doresc să peteceţi un Crăciun ca al meu!

0
Condamnată în dosarul „Gala Bute", Elena Udrea a ajuns în urmă cu mai mulți ani în spatele gratiilor și nu a reușit să fie eliberată, chiar dacă a încercat de mai multe ori acest lucru. CITEŞTE ŞI: Alertă de vreme...