vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăInstitutul Cantacuzino nu va face vaccin antigripal nici în sezonul 2015 -...

Institutul Cantacuzino nu va face vaccin antigripal nici în sezonul 2015 – 2016

-

Institutul CantacuzinoInstitutul Cantacuzino nu va face vaccin antigripal nici în sezonul 2015 – 2016. Și asta în condițiile în care, din 2013, are autorizaţii de fabricaţie şi de punere pe piaţă pentru vaccin, însă are conturile blocate.

Acest lucru este confirmat și de liderul sindical Mănica Bălteanu. „Aş vrea să fac mai multe precizări cu privire la situaţia Institutului Cantacuzino, pentru toţi cei care nu înţeleg cum funcţionează această unitate. Agenţia Naţională a Medicamentului are lista unităţilor autorizate de fabricaţie, certificate de bună practică de fabricaţie (GMP). Pe această listă este şi Institutul de Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”. (…) Aşadar Institutul Cantacuzino are GMP în baza căruia a obţinut autorizaţia de punere pe piaţă din 2013. Cu toate acestea, adică deşi avem aceste două autorizaţii încă din 2013 şi, mai mult, în vigoare şi în 2015, ANM a găsit un lot de vaccin neconform cerinţelor europene în domeniu şi a oprit de la vaccinare cele 400.000 de doze produse la noi”, a declarat pentru Mediafax Monica Bălteanu.

Ea a mai precizat că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat înca din martie formula pentru vaccinul antigripal sezonier, aşa că deja s-a început preparea acestor produse. Ministerul Sănătăţii va face licitaţia pentru vaccin în octombrie.

Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciaţi producători de imunologice din lume, şi-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În aceste condiţii, unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccin.

Anul 2012 a fost primul în care în campania de imunizare gratuită împotriva gripei nu au mai fost folosite vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, după ce, în ianuarie 2012, multe loturi cu doze fabricate la acest institut au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B, linia de producţie a fiolelor fiind ulterior închisă.

În 2013 producţia a fost reluată, dar, la sfârşitul anului, ANM a anunţat Institutul Cantacuzino că vaccinul antigripal nu poate fi pus pe piaţă, întrucât au fost descoperite probleme. Totodată, ANM a trimis probe, pentru reverificare, la Agenţia Medicamentului din Franţa, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform, notează Mediafax.

În acest context, producţia de vaccin a fost oprită, iar imunizarea populaţiei se face numai cu vaccin din import. În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei, din cea a Ministerului Sănătăţii.

În ianuarie 2015, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ştergerea datoriilor către ANAF şi denumirea activităţii de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, însă unitatea are în continuare conturile blocate. La începutul lunii martie, directorul Adrian Onu a demisionat, motivând că nu a fost ajutat de autorităţi ca să „pună institutul pe linia de plutire”.

Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor a analizat, pe 17 martie, situaţia Institutului Cantacuzino.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alin Ţucmeanu a declarat că doreşte găsirea unei soluţii „fără să ne minţim”, arătând că Institutul Cantacuzino este într-o situaţie gravă, având datorii importante şi conturile blocate. Ţucmeanu a precizat că problemele Institutului Cantacuzino ar trebui să fie discutate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru că institutul este o marcă a României.

Institutul Cantacuzino a intrat într-un proces de auditare şi, dacă în urma acestui raport, Consiliul Concurenţei îşi dă avizul, Ministerul Finanţelor Publice nu are nicio reţinere pentru ştergerea tuturor datoriilor, a spus secretarul de stat din MFP Attila Gyorgy.

Premierul Victor Ponta declara, în 16 martie, că Guvernul caută soluţii pentru situaţia de la Institutul Cantacuzino, dar nu poate aloca bani direct de la buget, deoarece acest lucru ar fi considerat ajutor de stat.

Preşedintele Klaus Iohannis, care a vizitat, pe 13 mai, Institutul Cantacuzino, a declarat că la această instituţie este o situaţie complicată, creată în ani, subliniind că unitatea trebuie salvată şi că este hotărât să „pună această problemă peste tot” unde crede că se vor găsi soluţii.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...