Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%, anunță Institutul Național de Statistică.
De asemenea, a-au înregistrat scumpiri record la mai multe produse de bază.
Preţurile au crescut cu 0,8% în luna iunie, comparativ cu luna mai. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%, mai arată datele din comunicatul INS.
CITEŞTE ŞI: Cîţu a RĂBUFNIT: Inflaţia a fost scăpată de sub control!
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%.
Preţurile alimentelor
Față de iunie 2021 prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 14,67%, mărfurile nealimentare cu 17,92% iar prețurile serviciilor cu 7,81%.
Ce produse s-au scumpit cel mai mult
Produsele de morărit s-au majorat cu 33%, pâinea cu 23%, cartofii cu 42%, legumele cu 14%, uleiul comestibil cu 49%, carnea și produsele din carne cu 12%, peștele cu 15% iar lactatele cu 14%.
Prețul zahărului s-a majorat cu 18%, iar cafeaua cu 14%.
Prețul gazelor a crescut cu 89,5%, al energiei electrice cu 17% și al combustibililor cu 41%. Energia termică s-a majorat cu 22,9%, iar serviciile de apă și canalizare cu 19,4%.
Cetățeanul TV