Geoană anticipează un război de lungă durată în Ucraina: Va trebui să fim cu toţii pregătiţi, vor fi şi momente legate de preţuri la energie, de inflaţie

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat că anticipează un război de lungă durată în Ucraina. „Va trebui să fim cu toţii pregătiţi, vor fi şi momente legate de preţuri la energie, de inflaţie”, afirmă Geoană.

„Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina. Nu vedem, din păcate, condiţii pentru o soluţionare politică în termen scurt. Vom continua să încurajăm aceste lucruri. Vreau ca împreună să combatem dezinformarea Federaţiei Ruse, care încearcă să transforme agresivitatea lor în vina noastră, spunând că de vină sunt sancţiunile pentru problemele de securitate alimentară, de parcă nu blocada Rusiei, a porturilor ucrainene la Marea Neagră ar fi cauza reală”, a declarat Mircea Geoană, la finalul vizitei făcute la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, din Bistriţa.

Potrivit acestuia, va trebui să fim cu toţii pregătiţi, deoarece „vor fi momente legate de preţuri la energie, de inflaţie”.

„Sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în cadrul democratic al ţărilor noastre. Atenţie foarte mare, pentru că dacă nu avem riscuri de securitate pentru ţările din NATO, avem riscul ca propaganda, dezinformarea rusească să încerce să folosească elemente de insatisfacţie economică şi socială pentru a şubrezi unitatea noastră, a naţiunilor democratice”, a compleat Mircea Geoană, potrivit News.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.