Consilier local Cătălin Volintiru (USR) este acuzat că a blocat mai multe proiecte imobiliare din cauză că ar avea interese în domeniu, relatează Lumea Politică.
Deși este patronul unei firme de imobiliare, Venkmar Trade SRL, politicianul a fost numit și în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Imobiliare din București.
Asociația pentru Dreptul Urbanismului a depus sesizare la Agenția Națională de Integritate cu privire la activitățile lui Cătălin Volintiru. Președintele ONG-ului, Alexandru Pânișoară, arată starea de incompatibilitate a lui Volintiru rezidă în faptul că aceste este atât administrator la compania Primăriei Municipiului București, cât și consilier local.
„Starea de incompatibilitate există din cauza faptului că funcția de administrator este în cadrul unei companii înființată în baza Legii nr. 31/1990 și care nu se află în subordinea Consiliului Local Sector 6 și în care Sectorul 6 nu are participație. În cadrul Companiei Municipiul București are participații și se află în subordinea Consiliului General al
Municipiului București.” se arată în document.
Sinecurile unui consilier USR
Cătălin Volintiru a fost ales pe listele USR în Consiliul Local al Sectorului 6. El a fost numit imediat în Comisia de Urbanism, Lucrări Publice și Protecția Mediului. El mai face parte din alte două comisii: Comisia Juridică și mult disputata Comisie de Vânzare a Spațiilor Comerciale.
Volintiru este membru în Consiliile de Administrație a nu mai puțin de cinci unități de învățământ – două licee, două școli și o grădiniță.
În afară de aceste comitete și comisii, Volintiru a mai fost recompensat de partid și cu o funcție remunerată în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Imobiliare București, mai relatează jurnaliștii de la Lumea Politică.
Dublă incompatibilitate
Toate aceste activități completează activitatea comercială a politicianului. El este asociat și la o agenție imobiliară care are activitate intensă pe piața de profil. Venkmar Trade este vehiculul financiar prin care Cătălin Volintiru își desfășoară activitatea de agent imobiliar.
Acest lucru intră în conflict cu activitatea de ales local și mai ales cu cea de membru al Comisiei de Urbanism din care face parte Cătălin Volintiru, dezvăluie Lumea Politică.
Cetățeanul TV